Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
03:35 18 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

UPDATE. Alertă la o şcoală din Ploieşti. Este suspiciune de intoxicaţie cu gaze. Mai mulţi copii au nevoie de îngrijiri medicale

ro

06 Oct, 2017 15:55 333 Marime text
Zece elevi ai unei școli din municipiul Ploiești care prezintă greață, amețeli și dureri de cap primesc, vineri după-amiază, asistență medicală, în cauză existând o suspiciune de intoxicație cu gaze, informează Agerpres.ro. 
 
Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Prahova, George Duță, cadrele medicale s-au deplasat la Școala "Rareș Vodă" din Ploiești, unde zece copii din clasele a cincea și a șasea acuză dureri de cap, greață și amețeli.
 
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, Raluca Vasiloae, a precizat că în cauză este vorba despre posibile scăpări de gaze de la centrala termică.
 
La fața locului se află și un echipaj de pompieri și o ambulanță SMURD.

UPDATE. 

Niciunul dintre elevii şcolii din Ploieşti care au acuzat, vineri după-amiază, dureri de cap şi ameţeli nu a fost transportat la spital, reprezentanţii furnizorului de gaze susţinând că nu au fost înregistrate scăpări de gaze.
 
Potrivit Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova, cadrele medicale au asistat 11 elevi de la Şcoala "Rareş Vodă" din Ploieşti, respectiv şase băieţi şi cinci fete cu vârste de 11 şi 12 ani, care prezentau dureri de cap, greaţă şi ameţeli.
 
În urma evaluării medicale, niciunul dintre aceştia nu a fost dus la spital.
 
Iniţial, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Raluca Vasiloae, a precizat că în cauză ar fi vorba despre posibile scăpări de gaze de la centrala termică, însă ulterior reprezentanţii furnizorului de gaze au constatat că nu au existat astfel de scăpări.


Sursa: Agerpres.ro. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii