Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:25 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Saptamana decisiva pentru viitorul Farului

ro

25 May, 2010 03:48 1131 Marime text
farul.jpgÎntr-o situaţie extremă este şi echipa a doua a clubului care va afla astăzi daca va fi programată pentru meciul cu CS Viscofil, restanţă din etapa a XXVII-a a Ligii a III-a, Seria C2

FC Farul atârnă de un fir de aţă. După ce nu a fost programat în meciul cu CSM Râmnicu Sărat, clubul constănţean va fi exclus din campionat la sfârşitul acestei săptămâni în cazul în care patronii nu vor rezolva problema restanţelor financiare către jucători.

Viitorul clubului fanion al Dobrogei va fi decis în această săptămână. Gruparea de la malul mării are datorii de aproximativ 75.000 de euro, numai către jucătorii care au depus memorii la Federaţia Română de Fotbal. Deşi a mai primit o şansă atât de la jucătorii care au de primit bani, cât şi de la Federaţia Română de Fotbal, care a lăsat echipa să joace în campionat, comisiile federale par hotărâte să nu mai dea nici o şansă echipei de pe litoral. Astfel, după neprogramarea din meciul cu Râmnicu Sărat, Farul riscă să fie exclusă din campionat în cazul în care nu se vor plăti restanţele către Paşcovici, Şchiopu, Barbu, Rusmir şi Rastovac, iar odată cu excluderea din liga secundă, inevitabil va veni şi desfiinţarea clubului. Semnalele din partea conducerii nu par a fi optimiste, declaraţia patronului Giani Nedelcu spunând totul despre soarta clubului: „Jucătorii trebuie să înţeleagă că dacă ne desfiinţăm nu mai au posibilitatea să-şi recupereze banii". Astfel, se pare că sunt şanse puţine ca problemele de ordin financiar să fie rezolvate în această săptămână. Într-o situaţie şi mai gravă este echipa a doua a clubului care activează în Liga a III-a. După ce vineri nu a fost programată pentru meciul cu ACS Berceni, formaţia pregătită de Florin Motroc este posibil să fie exclusă astăzi din campionat, în cazul în care nu se vor rezolva problemele de la club. „Federaţia ne-a dat termen de plată până luni, încercăm de azi să plătim. După ultimele discuţii, acceptă şi Paşcovici plată parţială, prima sumă fiind 3.000 de euro. Dacă marţi Farul II nu e programată şi nu obţinem reprogramarea celor două meciuri, ne vom închide", a delclarat vicepreşedintele FC Farul, Robert Avramescu.

Măţel joacă mâine împotriva Serbiei

Selecţionerul echipei naţionale de tineret a României, Emil Săndoi, a anunţat lotul cu care va aborda partidele amicale împotriva Serbiei şi Belarusului. Din cei 20 de jucători convocaţi de către Săndoi, se regăseşte şi căpitanul Farului, Alexandru Măţel. Echipa de tineret a României va disputa două partide amicale săptămâna viitoare. Miercuri, 26 mai, la Drobeta Turnu-Severin, „tricolorii" mici vor evolua în compania Serbiei (ora 17.00), pentru ca sâmbătă, 29 mai, să se deplaseze la Minsk, pentru întâlnirea cu selecţionata similară a Belarusului (meciul se va disputa începând cu ora 18.00).

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii