Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:10 18 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Promovarea ii va face cunoscuti

ro

13 Feb, 2004 00:00 674 Marime text

Pentru retur CSM Medgidia incearca obtinerea unui punctaj maxim

Divizionara A va incepe maine returul, urmand sa joace acasa cu CSM Adjud

La "concurenta" cu Liga Nationala de handbal masculin, care programeaza in acest week-end primele meciuri din faza grupelor valorice, Divizia A de handbal isi reia si ea activitatea in acest sfarsit de saptamana. Maine sunt programate sa se desfasoare meciurile din cadrul etapei a paisprezecea, prima a returului. Cu "motoarele" turate la maximum se afla si reprezentanta noastra, CSM Medgidia, grupare pregatita de Ion Craciun, fostul antrenor al HC Municipal Constanta. Echipa de pe litoral este lidera clasamentului seriei Est, cu doua puncte mai mult fata de urmaritoarele sale, Dinamo Brasov si Romvag Caracal (ambele cu cate 20 p), si porneste cu prima sansa la promovarea in primul esalon, obiectivul impus de conducere la inceputul campionatului. Cele doua puncte avans pot conta foarte mult, mai ales ca, in retur, duelurile cu contracandidatele se vor juca pe terenul propriu (cu Dinamo in etapa a 21-a, pe 17 aprilie, iar cu Romvag in etapa a 25-a, pe 26 mai). De aceea, pentru partida de debut, de maine, cu CSM Adjud, constantenii vizeaza obtinerea victoriei. Una care sa fie urmata de altele unsprezece, cat mai sunt pana la incheierea campionatului. "Vrem sa castigam tot. Suntem o echipa mica. Inca nu ne cunoaste lumea. Trebuie sa promovam pentru a ne face cunoscuti", isi spune Craciun marea dorinta. In confruntarea de maine, CSM Medgidia porneste favorita, mai ales ca adversara sa este situata pe pozitia a 12-a a clasamentului. "Nu stiu acum ce echipa au, daca au mai transferat ceva sau nu. Imi aduc aminte ca aveau niste jucatori mari", spune tehnicianul despre echipa pe care o va intalni maine.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii