Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:10 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primaria Cumpana construieste opt locuinte pentru rromi

ro

01 Nov, 2008 00:00 754 Marime text
1225484035.jpg

Primaria Cumpana este preocupata de imbunatatirea calitatii vietii rromilor. In acest sens, autoritatea locala a intocmit un proiect de construire a opt locuinte sociale pentru familii de rromi din comuna.

Primarul Mariana Gaju ne-a declarat ca proiectul a fost deja depus, iar acum este in faza de analiza. "Am depus deja proiectul si asteptam acum sa fie declarat eligibil", a afirmat edilul comunei Cumpana. Cele opt locuinte vor fi construite pe un teren al primariei, in suprafata de 1.121mp, situat intre strada Salciilor si cimitirul musulman din localitate. In documentatia depusa de Primaria Cumpana la Agentia de Protectie a Mediului, in vederea obtinerii avizului de mediu, se precizeaza ca perioada de executie propusa pentru realizarea celor opt locuinte este de 11 luni. "In dezvoltarea socio-economica a comunei, un rol hotarator l-au avut autoritatile locale, care au inteles ca numai prin imbunatatirea infrastructurii si crearea unui cadru propice activitatilor economice se poate atinge performanta", se argumenteaza in dosarul depus la APM.

Rromii vor ajuta la ridicarea caselor

Comuna Cumpana are aproximativ 14.000 de locuitori, dintre care 280 (2%) sunt rromi. Prin acest proiect, administratia locala isi propune ca obiective cresterea nivelului de educatie, de socializare a membrilor comunitatii rrome si sprijinirea acestora in obtinerea calificarii in anumite meserii si in promovarea lor pe piata muncii. De asemenea, se urmareste imbunatatirea conditiilor de viata a cetatenilor de etnie rroma, participarea la cursurile de calificare profesionala si folosirea abilitatilor nou dobandite pentru construirea si/sau reabilitarea locuintelor prevazute in proiect. Reprezentantii Biroului de Asistenta Sociala din Primaria Cumpana ne-au declarat ca patru din cele opt locuinte vor fi cu doua camere, iar patru, cu trei. Toate casele vor avea baie si bucatarie si vor fi dotate cu utilitati, inclusiv fosa septica. Mai exact, se va realiza infrastructura - drum de acces pietruit, dar si reteaua de alimentare cu apa si energie electrica. Incalzirea locuintelor va fi asigurata cu sobe, iar combustibilul folosit va fi lemnul.

Beneficiarii: familii cu multi copii

Marcela Avram, din cadrul Biroului de Asistenta Sociala, a precizat ca rromii beneficiari ai programului vor fi implicati la propriu in construirea cladirilor. Cei care vor primi locuinte vor fi stabiliti in baza unor anchete sociale. Potrivit asistentului social, cei ce vor beneficia de locuinte trebuie sa aiba un venit minim, din care sa asigure plata cheltuielilor curente. "Vor fi repartizate aceste locuinte familiilor cu multi copii. De pilda, avem in localitate si un caz de familie monoparentala - o mama care are in intretinere cinci copii", a precizat reprezentantul Primariei Cumpana. Nu s-au stabilit inca criteriile de atribuie, insa cert este ca beneficiarii vor trebui sa intretina locuintele, sa nu le deterioreze. In zona situata pe str. Salciilor colt cu str. Traian sunt ridicate cateva bordeie, unde locuiesc rromi, insa, potrivit reprezentantilor primariei, acestea vor fi demolate pentru construirea unor locuinte rezistente. Valoarea totala a proiectului cu finantare PHARE se ridica la 200.000 euro, 52.725 euro fiind contributia Primariei si a Consiliului Local Cumpana.

Scris de: {autor}Manuela MOLDOVEANU{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii