Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:46 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Eforie, singura localitate fara viceprimar

ro

02 Jul, 2008 00:00 1161 Marime text
1214943594.jpg

Conflictele politice impiedica alegerea viceprimarului in orasul Eforie

Consiliul Local Eforie a intrat din nou in blocaj, desi a fost ales de o luna. Ieri, la sediul pentru Relatii cu Publicul al primariei a avut loc cea de a treia tentativa de organizare a aparatului administrativ local. Daca organul legiuitor - Consiliul Local - a fost constituit, in parte, abia la a doua sedinta, pentru ca, la prima, majoritatea consilierilor absentasera, se pare ca alesii locali nu pot cadea nicicum de acord asupra desemnarii viceprimarului. Daca din prima nu s-a putut, din a doua au fost validati majoritatea consilierilor. Nu au fost validati, de catre colegii din PD-L, doi consilieri de la PSD, astfel incat, in momentul de fata, Consiliul numara 13 consilieri din 15. La sedinta de ieri, a participat si subprefectul Cosmin Andrei, a carui prezenta nu a ajutat, insa, la eliminarea blocajului. Pe motiv ca nu s-au parcurs toti pasii, el a sustinut ca nu s-a constituit legal Consiliul Local si a propus sa se reia procedura. Liberalii si social-democratii au fost de acord, insa democrat-liberalii s-au opus si, la un moment dat, au parasit sala de sedinta. Primarul orasului Eforie, Ion Ovidiu Brailoiu, ne-a declarat ca, vineri, va fi convocata o noua sedinta a Consiliului Local, pentru a se incerca, din nou, alegerea viceprimarului. "Consilierii PD-L au parasit, pana acum, sedinta de doua ori si, daca vor mai lipsi o data, probabil ca domnul prefect va declara vacantarea mandatelor", a afirmat edilul orasului. La randul sau, liderul PD-L Eforie, Constantin Avatavului, a sustinut ca subprefectul nu are dreptate cand vrea sa reia procedura de constituire, avand in vedere faptul ca 13 consilieri sunt validati. El a precizat ca astazi, la ora 16.00, democrat-liberalii vor convoca o noua sedinta pentru alegerea viceprimarului. "Noi convocam sedinta si vrem sa vina si colegii nostri sa alegem viceprimarul", a spus Avatavului. Seful democrat-liberalilor din Eforie a afirmat ca nu exista inca o propunere din partea PD-L pentru functia de viceprimar, insa, daca PSD si PNL refuza sa participe la alegerea celui care va face echipa cu Brailoiu, se vor gandi la o propunere.

Scris de: {autor}Manuela MOLDOVEANU {/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii