Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:42 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Marian Iordache s-a instalat la primarie

ro

19 Jun, 2008 18:58 1915 Marime text

Sala Consiliului Local din cadrul Primariei Medgidia s-a dovedit a fi neincapatoare pentru multimea de sustinatori ai partidelor politice din localitate, care au dorit sa fie martorii ceremoniei de investire a noului primar si a consilierilor locali.

Sedinta Consiliului Local al municipiului Medgidia a debutat cu prezentarea validarii mandatului primarului municipiului Medgidia, Marian Iordache, si depunerea juramantului. Astfel, Marian Iordache, noul primar, a jurat cu Biblia, Coranul si Constitutia in fata ca va face tot ce ii va sta in putinta pentru binele cetatenilor din Medgidia. "Este pentru prima data cand ma adresez in calitate de primar si recunosc ca sunt foarte emotionat. Am multe de facut pentru ca am si promis multe", a declarat noul edil al orasului.

Primarul Marian Iordache le-a cerut, cu acest prilej, noilor consilieri locali sa se dezbrace de haina politica si sa o imbrace pe cea de consilier care este pus in slujba cetateanului. In cadrul sedintei, presedintele decan de varsta a fost ales Mircea Talasman, care i-a avut in dreapta si stanga sa pe cei mai tineri consilieri, Georgiana Rozemari Gheorghiu si Liviu Octavian Zaharia. Talasman a facut prezenta noului Consiliu Local, format din Aureliu Arsene, Cornelia Beres, Marian Butnaru, Romica Ceuca, Daniela Daniel, Samir Menan, Ionel Dan, Dumitru Moinescu, Petre Epure, Camelia Plesca, Ion Gana, Mircea Talasman, Georgiana Rozemari Gheorghiu, Stefan Teodosiu, Alin Romeo Trifan, Sorin Tutuianu, Luminita Vladescu, Liviu Zaharia Octavian. Evenimentul a continuat cu depunerea juramantului de catre consilierii locali si constituirea Consiliului Local al Municipiului Medgidia.

Tutuianu, viceprimar

Noul viceprimar al Medgidiei a fost ales, cu unanimitate de voturi, Sorin Tutuianu. Prima hotarare pe care o va lua noul edil va fi un audit financiar, programat in zilele urmatoare. In ceea ce priveste proiectele sale, acesta a declarat ca doreste sa le finalizeze mai devreme de patru ani. Legat de actul de predare-primire a primariei, Marian Iordache a spus ca inca nu l-a semnat deoarece doreste sa verifice documentele.

Ghiulseren ABDURAMAN

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii