Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:25 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vedete de vedete in blocul blestemat Mama si fratii lui Radu Stefan Mazare au locuit pe scara unde a fost ucis Victor Profir

ro

29 May, 2010 02:34 2474 Marime text
cap_6.jpgAu trecut câteva zile de când Victor Profir a fost ucis cu sânge rece de cel despre care se bănuieşte că ar fi fost iubitul său. Însă, se pare că nimeni nu ştie foarte multe despre bătrânul bucureştean care îşi petrecea timpul liber la malul mării.

Blocul în care Profir şi-a văzut sfârşitul a fost locuit, de-a lungul timpului, de persoane cu renume. Conform celor declarate de locatari, mama primarului Radu Mazăre a locuit în apartamentul cu numărul 19 al blocului BM 17 de pe strada Pescarilor nr. 42, din Constanta, unde a fost ucis cu sânge rece Victor Profir, de 70 de ani. Victoria Gabriela Mazăre nu a apărut însă niciodată „în acte" ca fiind ocupantă a apartamentului 19. Cu toate acestea, fiii ei, Alexandru şi Mihai, au avut mutaţie acolo. Spre exemplu, Monitorul Oficial din 2006 arată că Miţu Mazăre, fratele primarului Constanţei, locuia în BM 17, sc. A, ap. 19, etajul 4. La fel stă situaţia şi în cazul senatorului Alexandru Mazăre care, în 2004, apărea ca fiind ocupant al aceluiaşi apartament 19 de la etajul 4. Acum, parlamentarul are, potrivit www.vrajitorul.eu, adresa pe strada Mihail Kogălniceanu. Victor Porfir însă, actualul proprietar al apartamentului 19, nu este de găsit, nici măcar în cartea de telefoane.

Întrebaţi despre odioasa crimă care s-a petrecut chiar sub nasul lor, mulţi dintre cei care stau în blocul crimei s-au arătat reticenţi, singurul care l-a descris în detaliu pe bărbatul ucis a fost vecinul acestuia, care locuieşte la acelaşi etaj, Alexandru Nicolae Toma.

De asemenea, clădirea cu nouă etaje, situată pe malul mării, în cartierul constănţean Faleză Nord, găzduieşte mai multe persoane cu funcţii importante.

Contactat telefonic cu privire la acest caz, comandorul în rezervă din cadrul Ligii Navale Române, Valentin Botezatu, a declarat că era plecat în ţară în perioada în care a fost comisă crima şi că nu îl cunoaşte sub nicio formă pe Victor Profir.

Nicolae Spirescu, fostul consultant artistic al Companiei de Balet din cadrul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski", actualmente colaborator al Teatrului de Balet din Sibiu, a spus că nu-l cunoştea personal pe bătrân, dar părea un om ca oricare altul, care nu ieşea în evidenţă cu nimic.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii