Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:50 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a ascuns de poliţie

ro

02 Sep, 2011 00:00 879 Marime text
Un tânăr de 24 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a încercat să ascundă faptul că a fugit de la locul accidentului şi, pe deasupra, a reclamat infracţiuni fictive.

La data de 30 august, în jurul orei 20.00, poliţiştii Serviciului Rutier aflaţi în executarea unor activităţi specifice în vederea identificării conducătorului auto implicat în accidentul de circulatie produs la data de 28.08.2011, ora 21.21, pe DN 39, au depistat un autoturism avariat abandonat în zona Pescărie, în extravilanul comunei Tuzla. În urma verificarilor efectuate, a fost identificat utilizatorul autoturismului, cât şi deţinătorul de fapt, Alexandru Marin Baboia, de 24 de ani, faţă de care s-a reţinut că la data de 28.08.2011, ora 13.50, a fost implicat în producerea unui accident rutier (tamponare) pe DN 39, în centrul localităţii Tuzla, ulterior părăsind locului accidentului. Pe parcursul cercetărilor, conducătorul auto a precizat că s-a temut de consecinţele faptei sale şi în cursul aceleiaşi zile, în jurul orei 16.00, s-a prezentat la Poliţia Municipiului Mangalia cu intenţia de a reclama în mod nereal furtul autoturismului, pe care în prealabil îl abandonase în zona costieră a comunei Tuzla. Persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional pentru alertarea organelor de poliţie în mod neîntemeiat, în baza art. 3 pct. 11 din Legea 61/1991, urmând ca permisul de conducere al acestuia să fie reţinut de poliţiştii Secţiei 3 Rurale Mangalia.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii