Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:07 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria vrea pământ de la SRI

ro

07 Feb, 2011 02:17 1102 Marime text
Pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local care va avea loc pe 10 februarie se află şi un proiect care prevede trecerea unui teren din administrarea Serviciului Român de Informaţii în domeniul public al municipiului Constanţa.

Este vorba despre un teren de 966 mp, situat în zona vila Scânteia, care, actualmente, face parte din domeniul public al statului şi va fi trecut în administrarea Consiliului Local Municipal Constanţa. „Având în vedere adresa nr. 2366475/03.11.2010 a Serviciului Român de Informaţii, înregistrată la Primăria municipiului Constanţa sub nr. 137944/05.11.2010, prin care ne solicitaţi preluarea terenului amplasat în Staţiunea Mamaia, în vecinătatea Vilei Scânteia, ce constituie domeniu public al statului aflat în administrarea Serviciului Român de Informaţii. Terenul ce face obiectul adresei sus menţionate este în administrarea Serviciului Român de Informaţii conform HG nr. 860/27.11.1998 privind transmiterea cu titlu gratuit a unui teren din administrarea Consiliului Local al Municipiului Constanta în administrarea serviciului Român de Informaţii", se arată în proiectul de hotărâre. Harta ataşată documentaţiei date spre studiu consilierilor locali ne arată că este vorba despre terenul din jurul vilei Poliţiei. Prin adresa menţionată anterior, UM 0929 Bucureşti solicită şi nişte pământ primăriei lui Mazăre: „Totodată, potrivit celor stabilite şi ţinând seama de problematica lipsei de spaţii care afectează activitatea Direcţiei Judeţene de Informaţii Constanţa şi a Inspectoratului judeţean de Poliţie al Judeţului Constanţa, desfăşurate în incinta sediului comun situat pe bulevardul Mamaia nr. 104-106, vă adresăm rugămintea de a ne sprijini prin analizarea posibilităţilor de cedare în administrarea Serviciului Român de Informaţii a unui imobil liber (sau o parte de imobil liberă), alcătuit din teren cu suprafaţa de aproximativ 3.000 mp şi, după caz, construcţie cu suprafaţa desfăşurată de 4.000 mp, precum şi de a fi de acord cu vizionarea la faţa locului a locaţiilor disponibile de către un grup de lucru comun". Aşadar, primăria lui Mazăre nu se alege cu terenul din Mamaia fără a avea vreo datorie.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii