Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:52 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Politistii de frontiera, la finalul operatiunii Euxine

ro

01 Nov, 2008 00:00 802 Marime text

Un vas sub pavilion Togo si-a schimbat numele si pavilionul de trei ori in decurs de aproximativ doua saptamani. Descoperirea a fost facuta in cadrul operatiunii EPN - Euxine 2008, desfasurata in perioada 1 - 31 octombrie si organizata de Agentia Frontex si Politia de Frontiera Romana.

Conform informatiilor oferite de comisarul-sef Adrian Burcea, purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Constanta, nava togoneza Leda a fost retinuta in Portul Constanta pe 8 octombrie. Motivul retinerii l-a constituit imposibilitatea comandantului de a prezenta documentele navei. Ulterior, politia de frontiera si autoritatile portuare constantene au pus in aplicare solicitarea autoritatilor georgiene de retinere a vasului pentru litigii comerciale. Foarte interesant, politistii au constatat ca, in intervalul 1 octombrie - 18 octombrie, vasul s-a numit, pe rand, Dima M/N Sky, Leda M/N si Ledi Lina. Rand pe rand, si pavilionul navei s-a schimbat, din Panama in Togo, armatorul optand, in final, pentru ultimul dintre cele doua. Vaporul a primit permisiunea de a pleca din Portul Constanta pe 17 octombrie, dupa ce si-a rezolvat litigiul comercial din Georgia. In ceea ce priveste operatiunea Euxine 2008, au participat reprezentantii din partea a 11 state ale Uniunii Europene, care au frontiera comuna cu Romania. In cadrul IJPF Constanta, actiunile au fost concentrate in punctele de trecere a frontierei portuare Constanta Port si Constanta Sud Agigea. "Misiunile efectuate in comun au prilejuit un schimb de experienta deosebit, prin aplicarea legislatiei si procedurilor europene specifice domeniului politiei de frontiera, la situatiile concrete existente in zona litoralului romanesc", a declarat comisarul-sef Adrian Burcea.

Scris de: {autor}Cecilia ZAREA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii