Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:38 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziţii domiciliare în Agigea şi Constanţa Vezi ce au descoperit anchetatorii la o singură societate comercială

ro

15 Oct, 2011 00:55 1172 Marime text
La data de 13 octombrie a.c., între orele 06.30 - 15.00, poliţiştii Secţiei 1 Rurală Constanţa, sub coordonarea unui procuror cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, au efectuat un număr de trei percheziţii domiciliare, la sediul unei societăţi comerciale, din comuna Agigea, dar şi la domiciliile a două persoane, una din Agigea şi una din Constanţa.

Cu ocazia percheziţiei efectuate la sediul societăţii comerciale au fost găsite 110 pachete cu ţigări, netimbrate, precum şi mai multe documente contabile primare (facturi şi chitanţe fiscale) care nu erau înregistrate în evidenţa contabilă a societăţii. Pe parcursul cercetărilor la societatea comercială, la partea din spate a imobilului a fost identificat un depozit frigorific, în stare de funcţionare, iar în interiorul acestuia erau depozitate aproximativ 200 cutii din carton, ce conţineau fiecare dintre acestea 50 de pungi cu fructe natural congelate, în greutate de 100 de grame fiecare, al căror termen de valabilitate expirase în luna decembrie 2010. Având în vedere acest aspect, a fost solicitată prezenţa la faţa locului a poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, Garda Financiară, Direcţia Sanitar Veterinară şi OPC. În urma verificărilor efectuate, societatea în cauză a fost sancţionată de Garda Financiară Constanţa cu suma de 8.000 de lei şi închiderea acesteia pe o perioadă de trei luni. Cu privire la marfa depistată în depozitul frigorific, s-a luat măsura sigilării acestuia până la clarificarea situaţiei. În cauză se efectuează cercetări faţă de C. Vasile, de 55 de ani, din Agigea, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă şi evaziune fiscală.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii