Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:44 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Show de yacht-uri, intr-o Marina finalizata „65-70%" (galerie foto)

ro

18 Jun, 2009 02:13 4705 Marime text

barci_poza_buna.jpg„Cea mai scumpă ambarcaţiune din expoziţie este un Azimut 68 S al cărui preţ este de 2.170.000 de euro"

Cea de-a doua ediţie a Romanian Boat Show s-a inaugurat ieri, pentru prima dată în Portul Tomis.

Numai că nu chiar în condiţiile promise de organizatori. Dacă în urmă cu nu foarte mult timp Ionuţ Barbu, reprezentantul Power Marine, firma organizatoare se mândrea nevoie mare că expoziţia de yacht-uri va fi găzduită în 2009 de noua Marină Tomis, iată că socoteala nu s-a potrivit. Aşa că ediţia din acest an a fost organizată în locul stabilit, însă nu în cele mai bune condiţii pentru participanţi. Cu toate acestea, participarea este una destul de numeroasă pentru evenimentul ce va ţine până pe 21 iunie: aproximativ 33 de expozanţi, care au adus în Marea Neagră 60 de ambarcaţiuni.

barci.jpgBogdan Craiciu, reprezentantul Set Events s-a declarat foarte încântat că ediţia de anul acesta reprezintă primul târg de bărci din România care se desfăşoară cu ambarcaţiuni pe apă. „Cheul acestei minunate Marine va fi plin", a spus foarte politicos Craiciu, chiar dacă Marina nu prea există. Chiar Barbu a recunoscut că a auzit că în acest moment lucrările sunt finalizate în proporţie de 65-70%. Şeful Power Marine a mai spus că organizarea evenimentului a reprezentat un efort din cauza crizei economice şi a faptului că publicitatea merge prost. Însă, pentru ca totul să meargă ca pe roate, sponsorul oficial al evenimentului, Alto de la Rompetrol oferă un premiu special, pentru care se poate înscrie oricare vizitator al Romanian Boat Show: 2500 de litri de combustibil. Cea mai scumpă ambarcaţiune din expoziţie este un Azimut 68 S al cărui preţ este de 2.170.000 de euro fără taxe. „Şi taxele sunt foarte mari dacă înmatriculezi barca în România. Cea mai ieftină ambarcaţiune costă în jur de 4-5000 de euro", a declarat reprezentantul Set Events. Şi Adrian Mutu are un Azimut, dar nu 68S, ci 55, care a costat un milion de euro.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii