Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:34 03 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Numerologia calculeaza ceea ce stiam cu totii Mutu face ce vrea el, cand vrea el, cum vrea el

ro

22 Apr, 2010 02:58 1709 Marime text

cap_4.jpgADRIAN MUTU

Data naşterii 08 01 1979

Ambiţios şi energic. Milităros şi perseverent. Măcinat de ambiţii, Adrian Mutu se va lupta cu oricine, oriunde, în orice situaţie. Cu o cifră a destinului 8, ambiţiosul, din 3 şi 5, el va reuşi să uimească, să convingă, să iasă în evidenţă. Neliniştit, agitat, permanent încordat, îşi va spune opiniile franc doar dacă trebuie sau îl avantajează. Trăieşte intens, are nevoie de elogii, trebuie să fie în centrul atenţiei. Mutu are nevoie de dragoste, de teatralitate. Izbucnirile nervoase nu sunt puţine. Secretele sunt în siguranţă la el. Îi place să călătorească. Se plictiseşte repede, are nevoie de stimuli permanenţi, are nevoie de mereu altceva, altcineva, altundeva, altcumva. Inteligent, ştie să folosească totul în interesul său în orice situaţie (are doi de 9 în numerograma zilei de naştere).

Nu ţine cont de sfaturi.

Contează doar propria opinie (lipseşte cifra 2 din numerograma zilei de naştere). Căsnicia, indiferent de femeie, va rămâne întotdeauna pe locul secund (lipseşte cifra 6 din numerograma zilei de naştere). Poate duce orice până la capăt doar alături de un partener care să-i suporte hachiţele (lipseşte cifra 5, şi linia hotărârii - 159 - este incompletă). Uneori poate şoca prin lipsa oricărei implicări emoţionale: este, în anumite momente, rece, calculat, insensibil. Vibraţia personală a acestui an, 2010, este, pentru Mutu, 3. Un an 2010 favorabil călătoriilor, întâlnirilor cu uşile închise, nervilor. Este însă un an norocos. Este posibil să fie un an în care „tot răul este spre bine".

mutu_adrian.jpgCând toţi vor crede că este la pământ, ceva sau cineva, absolut neaşteptat, îl va salva

Migrenele îl pot deranja în mod deosebit. Luna aprilie are o vibraţie 7 pentru el. O lună în care este mai izolat, în care îşi face o analiză amănunţită a realizărilor şi eşecurilor, o lună în care este dificil să discuţi cu el, în care este parcă pe altă lume. În mai se hotărăşte să iasă în lumina reflectoarelor, la luptă. Iunie, cu o vibraţie 9, aduce cu sine, pentru Mutu, supărări, emoţii, griji, nervi, suferinţă, renunţări, rupturi de relaţii. Parcă se va sătura de toţi şi vrea să termine tot bâlciul. În iulie încrederea în sine revine. Ceva îl va determina să fie mai sigur pe sine, mai orgolios, mai curajos, poate căuta noi drumuri. Poate găsi soluţii. Este totuşi o lună în care, dacă i se oferă ocazia, poate intra în asociaţii, organizaţii, echipe noi. August este o lună propice semnării de contracte, de parteneriate, dar şi o lună a fluctuaţiilor. Când foarte bine, când neaşteptat, foarte rău, pentru o clipă. Septembrie - călătorii, ocazii neaşteptate, surprize, dar şi posibile certuri. În octombrie îşi va stabili priorităţile. Va sta şi va cumpăni serios, va alege soluţiile pragmatice. Este o lună în care poate investi în bunuri de natură materială, dar şi o lună în care se va apuca serios de treabă. În luna noiembrie pot apărea provocări legate de şansa de a schimba totul, de a o lua de la capăt, poate altundeva.

Capacitatea sa de adaptare îl va ajuta şi de această dată.

În decembrie poate întâmpina oarece dificultăţi acasă, în căsnicie. Va da dovadă de seriozitate, implicare, va avea nevoie de susţinerea familiei, curiozitatea îi va da târcoale. O lună a responsabilităţii, a faptelor asumate. Anul 2011 este un an al muncii asidue, al acumulărilor materiale, al severităţii cu sine şi cu toţi ceilalţi. Încă resimte efectele momentului crucial cu vibraţie 9, din 2007, care a marcat sfârşitul unei poveşti, al unei relaţii, al unui angajament. Dar v-am spus deja prea multe. Putem intra în amănunte, însă nu vreau acum, deoarece influenţăm eventuale negocieri legate de viitorul lui Adrian Mutu.

Milena FARCAŞ
www.numeremilena.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii