„La Petromidia, avem parte de fiecare data de o provocare"

Momentul în care a luat trenul pentru a veni la Combinatul Petrochimic de la Năvodari a fost pentru Vasile Şerban un moment de răscruce 

La 30 de ani de la înfiinţarea Petromidia, persoanele care au luat parte la consolidarea lui, care l-au văzut evoluând şi cum s-a ridicat din mlaştina care i-a stat la bază, povestesc istoria combinatului.

Vasile Şerban, şef departament în cadrul Rompetrol, este unul dintre veteranii combinatului. În urmă cu 30 de ani, făcea alegerea de a-şi lăsa familia din Ploieşti şi de a se despărţi de soţie pentru o lungă perioadă de timp, pentru a veni la Năvodari. O alegere pe care, la trei decenii depărtare, ar face-o, probabil, din nou. „În ciuda aparenţelor, la noi nu este muncă de rutină. La fiecare oră intervine o noutate. După 30 de ani, noi, ăştia care ne lăudăm că ştim toate instalaţiile, nu găsim răspunsuri la fiecare problemă care apare. De fiecare dată avem parte de o provocare. Mereu se întâmplă câte ceva. Niciodată nu te poţi plictisi. Niciodată, în 30 de ani, nu s-a întâmplat acelaşi eveniment de două ori. Multitudinea factorilor în activitatea noastră este atât de variată, încât nu am avut timp să ne plictisim", spune Vasile Şerban. Aşa că, în ciuda eforturilor, a preferat să rămână în acest spaţiu plin de provocări şi alături de o echipă constantă. „Prima noastră provocare a fost să facem această instalaţie (arată către o poză). Mă uit la coşul ăla şi parcă văd cum era la bază şi cât s-a construit. În şapte zile, parcă s-a înălţat. Aici era mare, în spatele nostru, la vreo 400 de metri se făcea plajă, iar noi am venit să facem rafinărie. Era o chestie foarte interesantă să faci o rafinărie între o mlaştină şi mare. Am pornit instalaţiile în mai mulţi ani: prima în '79, cea pe care o sărbătorim acum. Din '85, vreo patru ani au fost mai dificili, până la Revoluţie, pentru că aproape toate echipamentele noastre din acea perioadă erau prototipuri româneşti, inventate peste noapte, aduse la Midia, testate... şi am avut multe probleme, chiar incidente mai deosebite. Trebuia să raportăm producţia şi, chiar dacă nu produceam, trebuia să o raportăm pentru a apărea în ziare. Dar '89 a fost anul de referinţă". În 1988 - 1989, combinatul trecea printr-o perioadă de glorie.

Soţia la Londra, el la Năvodari

Deşi timp de 30 de ani nu s-a dezlipit de Petromidia şi nu a fost înclinat să îşi caute un alt loc de muncă, mărturiseşte că, la început, nu a vrut să plece din Ploieşti. „Eu eram căsătorit când am venit aici, dar asta nu înseamnă că a venit şi nevastă-mea după mine. A venit abia după vreo doi ani. Eram mare şef la Brazi, în Ploieşti, de unde era soţia mea. Aveam apartament, aveam tot ce-mi trebuie. Şi aici nu am vrut să vin, cu toate că aveam repartiţie guvernamentală cu care m-am luptat foarte mult", îşi aduce aminte. Cu toate acestea, a ajuns să lucreze la Petromidia. Momentul în care a plecat din Ploieşti a fost unul dureros. „Când au început aici lucrările serioase, iar la cuptorul de distilare nu avea cine să vină să-i facă proba, au început directorii să vadă unde sunt repartizaţi inginerii. M-au somat să vin încoace prin minister, mi-au blocat salariul şi nu am avut încotro. Am plecat din Gara Ploieşti Vest. Nu am să uit niciodată acel moment, pentru că eu luam trenul din Gara de Vest să vin la Constanţa, iar nevastă-mea lua, tot de aici, trenul să plece la Londra. Ea era cu o echipă de dansuri şi erau în turneu Franţa-Anglia, iar întâmplarea a făcut ca trenul nostru să plece în acelaşi timp. Nu-mi amintesc cine s-a urcat primul", spune Şerban. Din acel moment au trecut 30 de ani, timp în care a învăţat ce înseamnă viaţa în cadrul echipei de la Petromidia.

{mos_ri:Petromidia}