Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
03:03 19 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Franța S-au deschis secțiile de vot pentru al doilea tur al alegerilor departamentale

ro

29 Mar, 2015 10:41 533 Marime text
Secțiile de vot pentru al doilea tur al alegerilor departamentale din Franța s-au deschis astăzi la ora locală 08:00 (06:00 GMT), scrutin la care dreapta conservatoare speră să obțină victoria în câteva zeci de departamente, iar Frontul Național în unul sau două departamente, transmite AFP, citat de Agerpres.

După primul tur de scrutin, desfășurat în urmă cu o săptămână, alianța de centru-dreapta UMP/UDI are șanse mari să câștige alegerile în numeroase departamente din nordul țării dominate până acum de Partidul Socialist.

Până în prezent, consiliile generale, însărcinate cu administrarea departamentelor franceze, erau reînnoite într-un sistem prin rotație, jumătate din membri la trei ani.

De această dată, toți membrii consiliilor departamentale - noul nume al organismelor respective - sunt aleși în același timp pentru un mandat de șase ani, într-un sistem inedit: în fiecare canton este ales un tandem format dintr-o femeie și un bărbat; până acum, în fiecare din cele 4.035 foste cantoane (de mărime mai redusă decât cele actuale) era desemnat un singur ales.

Secțiile de vot se vor închide la ora locală 18:00 (16:00 GMT), respectiv la 19:00 (17:00 GMT) în orașele de mărime medie (precum Brest, Dijon, Chambéry, Toulon) și la 20:00 (18:00 GMT) la Bordeaux, Marsilia, Nantes, Toulouse și în regiunea pariziană. Nu sunt vizate metropolele Paris și Lyon, unde funcțiile consiliilor departamentale sunt exercitate de alte organisme, și nici în cea mai mare parte a regiunilor franceze de peste mări.


Sursa: Agerpres

Ti-a placut articolul?

Comentarii