De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
06:24 24 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ponta România poate foarte bine să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă pentru Tineret 2020

ro

11 Mar, 2015 19:58 464 Marime text
Primul ministru Victor Ponta a participat astăzi la primăria Brașov, la videoconferința cu Comisia de evaluare a CIO, privind organizarea în România, la Brașov, a ediției 2020 a Jocurilor Olimpice de Iarnă pentru Tineret, care ar putea fi cel mai mare eveniment sportiv găzduit de România după 1989, informează Agerpres.

„În anul 2013, după cum știți, Brașovul cu sprijinul celorlalte autorități, inclusiv Guvernul, a organizat foarte bine Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE). Aprecierea nu este a noastră, este a forurilor europene și internaționale. Având această apreciere pozitivă legată de FOTE a existat în anul 2013 inițiativa COSR, a primăriei Brașov, și a primăriilor Râșnov și Predeal, să depunem candidatura organizării Jocurilor Olimpice de Iarnă pentru Tineret. Astăzi am dorit să particip alături de ministrul Tineretului și Sportului Gabriela Szabo, de președintele COSR Alin Petrache la această videoconferință, pentru a reitera sprijinul Guvernului, garanțiile pe care le oferim, și faptul că așa cum, în anul 2013 cu multă muncă, cu multe dificultăți, România a organizat Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), Brașovul, România poate foarte bine să organizeze acest eveniment. Este un eveniment al Brașovului, orașul gazdă, dar și al României. Guvernul va sprijini așa cum a făcut-o și la FOTE cu tot ceea ce ține de partea guvernamentală. Deși suntem în competiție cu un competitor puternic, orașul Lausanne din Elveția, cred că Brașovul îndeplinește astăzi, și va îndeplini cu siguranță până în anul 2020, toate standardele cerute pentru a avea un eveniment de o asemenea anvergură, și că România poate deja să organizeze alături de alte evenimente sportive de acest tip, campionatul european de fotbal, campionatul european de gimnastică, baschetul feminin de anul acesta, pentru că avem capacitatea de a organiza și este o oportunitate de a investi și în infrastructură. Așa încât, prin prezența mea aici și prin răspunsurile concrete la întrebările care s-au adresat pe zona de Guvern, adică partea de finanțare, partea de siguranță care este esențială, sper că am sprijinit eforturile Brașovului, ale COSR, și sper ca în 31 iulie la Kuala-Lumpur să avem un răspuns pozitiv", a subliniat premierul într-o conferință de presă după încheierea videoconferinței.

Dacă răspunsul va fi unul pozitiv și Brașovul va fi desemnat gazda Jocurilor Olimpice de Iarnă pentru Tineret, în luna septembrie, pe baza experienței de la FOTE se va face Comitetul și strategia de organizare, a mai spus premierul care a adăugat că de această dată va fi mai bine și mai ușor decât la FOTE pentru că întotdeauna primul eveniment este mai greu, al doilea deja începe să devină mai ușor.



Sursa: Agerpres

Ti-a placut articolul?

Comentarii