Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:20 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proteste în toată ţara 10.000 de oameni au manifestat la Cluj. Manifestanţii din Capitală scandează „Hoţii!”

ro

14 Nov, 2014 22:33 1998 Marime text
Potrivit Mediafax, mii de persoane participă, în această seară, în mai multe oraşe din ţară, la un mitinguri pentru organizarea de alegeri libere, protestatarii scandând lozinci şi la adresa guvernării şi a premierului Victor Ponta. Bucureştenii ieşiţi în stradă vineri seară s-au dus de la Guvern la sediul PSD din Şoseaua Kiseleff, unde huiduie, fluieră şi scandează, printre altele, "Hoţii!" şi "DNA!".

Manifestanţii, în număr de aproximativ două mii, au ajuns la sediul PSD în jurul orei 21.40. Participanţii, în majoritate tineri, s-au adunat, începând cu ora 18.00, în Piaţa Universităţii, pe trotuarul din faţa Teatrului Naţional. Iniţial, în piaţă au fost circa 300 de persoane, numărul acestora crescând apoi la peste 500.

Mitingul de la Cluj-Napoca, la care au participat peste 10.000 de persoane s-a încheiat fără incidente, după aproximativ patru ore, timp în care manifestanţii au mers în marş prin oraş şi au scandat împotriva premierului Victor Ponta. Mitingul s-a încheiat în jurul orei 21.30, în faţa Casei de Cultură a Studenţilor din Piaţa Lucian Blaga, unde la finalul manifestaţiei traficul rutier a fost blocat în totalitate, timp de aproximativ 15 minute.

Participanţii la miting s-au adunat, în această seară, începând cu ora 18.00, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, având bannere cu mesaje precum "Ponta, nu uita, că Ardealul nu te vrea", "Victoraş, eşti pe făraş", "Iohannis preşedinte, neamţul nu ne minte", "Guvernul trădării a pus capăt răbdării", "Nu alegem între candidaţi, ci între două lumi", "România nu uita, votul este arma ta".

Oamenii au scandat "Jos Ponta, jos/Că eşti un mincinos", "Solidaritate", "Ponta nu uita, Cluj-Napoca nu te vrea", "În turul doi, Ponta la gunoi", "Uniţi salvăm toată România", "Afară, afară, cu PSD din ţară", "Jos plagiatorul", "Vor să voteze, lăsaţi-i să voteze", "Ponta nu uita, nu ne dăm pe mâna ta",  "Nu vă fie frică, Victor Ponta pică".

Sursa: Mediafax
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii