De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
20:25 22 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Primărie, executată silit de ANAF

ro

29 Mar, 2015 15:26 937 Marime text
Primarul din Câmpulung Moldovenesc spune că municipiul a fost executat silit de ANAF cu 2,3 milioane de lei pentru un credit garantat de Guvern şi accesat pentru un proiect judeţean de utilităţi, edilul susţinând că centrala termică de cogenerare construită în urma programului nu este funcţională, informează capital.ro.

Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiţă Negură, a declarat că judeţul Suceava, reprezentat de Consiliul Judeţean, împreună cu alte 61 de localităţi, între care şi Câmpulung Moldovenesc, au contractat un împrumut în valoare de 86,3 milioane de euro de la Deutsche Bank London pentru realizarea programului „Utilităţi şi mediu la standarde europene în judeţul Suceava", scrie capital.ro.

Din valoarea împrumutului, pentru municipiul Câmpulung Moldovenesc a fost alocată suma de 13.469.130 de euro cu o perioadă de rambursare 20 de ani şi o perioada de graţie de 5 ani de la ultima tragere.

Banii respectivi au fost investiţi în construirea unei centrale termice de cogenerare, care nu a fost pusă însă în funcţiune şi nici nu va putea fi folosită vreodată întrucât nu este viabilă, potrivit primarului.

Negură a explicat că, până în prezent, ratele de capital au fost plătite de Ministerul de Finanţe, care este şi garantul creditului, iar până în septembrie 2014 dobânzile aferente creditului şi penalităţile au fost plătite din bugetul local, plata creditului făcându-se semestrial.

Primarul a precizat că, în 5 decembrie 2014, Serviciul Fiscal Municipal Câmpulung Moldovenesc a înştiinţat Primăria că a fost emis titlu executoriu pentru suma de 2.148.855 lei , întrucât a expirat scadenţă ratei de credit din septembrie 2014, iar în 23 martie 2015 municipiul a fost obligat să achite suma de 2.305.677,81 lei reprezentând debitul aferent fondului de risc şi accesoriilor aferente debitului.


Sursa: capital.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii