Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
16:32 24 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Marin (ANAT) „Mamaia rămâne, în continuare, stațiunea cu cel mai ridicat grad de vânzări“

ro

23 Mar, 2015 13:28 606 Marime text
Litoralul românesc, per ansamblu, nu se scumpește pentru cei care cumpără pachete turistice prin agenții, crește, punctual însă, în 2015, numărul hotelurilor de 4 stele care au, desigur, prețuri mai mari, a spus, astăzi, Aurelian Marin, președintele al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România (ANAT), informează Agerpres.

„Mamaia rămâne, în continuare, stațiunea cu cel mai ridicat grad de vânzări. Circa 50% din vânzările agențiilor de turism pe zona litoralului românesc. Venus se mișcă din ce în ce mai bine, dar, deocamdată, pe locul doi ca valoare a vânzărilor este Eforie Nord, urmată de Saturn. Sudul litoralului românesc rămâne, în continuare, destinația de vacanță favorită pentru familiile cu copii. Avem și pe sud hotelieri care au investit și multe hoteluri de 2 stele au fost clasificate, acum, la 3 stele. De asemenea, un număr semnificativ de hoteluri care au fost închise se deschid anul acestea la 4 stele, ca urmare a investițiilor în dotări și modernizări“, a spus Aurelian Marin.

Românii au cumpărat pentru 2015, până în prezent, cu 25% mai multe vacanțe în perioada de early booking pe litoralul românesc comparativ cu anul trecut.

„Există estimări de creștere semnificativă a turiștilor străini pe litoral, cei mai mulți din Polonia și Israel. Unul dintre impedimentele cu care ne confruntăm este menținerea TVA de 24% pentru agențiile de turism, în timp ce în Bulgaria acestea plătesc 9%. La târgul de turism, premierul Victor Ponta ne-a promis că va face demersuri pentru TVA de 9% generalizat pentru întreaga industrie a turismului, ceea ce va face să crească gradul de competitivitate cu țările din zonă — Bulgaria, Grecia, Turcia“, a spus președintele ANAT.

Ponderea early booking-urilor în totalul vânzărilor agențiilor de turism membre ANAT a crescut până la 30%, luând în calcul toate destinațiile. În Mamaia, există deja trei hoteluri vândute în totalitate pentru vârful de sezon.

„Majoritatea investitorilor în hotelurile de pe litoral sunt români, dar nu din zona Constanței. În acest sezon se deschide și un parc de aventură în Neptun, asemeni cu cel din Brașov. Investiția de circa 300.000 de euro va face Neptunul cu mult mai atractiv“, a precizat Aurelian Marin.

Delta Dunării și stațiunile balneo sunt cele mai cerute destinații de vacanță, după litoral, în 2015.


Sursa: Agerpres

Ti-a placut articolul?

Comentarii