Judecătorul Ovidiu Puţura, sancţionat cu avertisment de CSM
Judecătorul Ovidiu Puţura, sancţionat cu avertisment de CSM
11 Jun, 2014 17:03
ZIUA de Constanta
1850
Marime text



Fostul secretar de stat din Ministerul Justiţiei, Ovidiu Puţura a încălcat statutul magistraţilor, pentru că a deţinut, în paralel, funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al CFR şi pe cea judecător, potrivit Inspecţiei Judiciare din cadrul CSM. Oficiali din cadrul Inspecţiei Judiciare au precizat, săptămâna trecută că împotriva fostului secretar de stat de la Ministerul Justiţiei a fost formulată o acţiune disciplinară, pentru că acesta a încălcat interdicţia de a ocupa o funcţie în afara celor compatibile cu cea de judecător, potrivit Mediafax. Altfel spus, arată sursele citate, Puţura a încălcat articolul 8 litera c) al Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, care stipulează faptul că "judecătorilor şi procurorilor le este interzis să aibă calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare sau control la societăţi civile, societăţi comerciale, inclusiv bănci sau alte instituţii de credit, societăţi de asigurare ori financiare, companii naţionale, societăţi naţionale sau regii autonome".
Sirsa foto: Mediafax
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii