Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:52 12 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

În doar trei zile, poliţiştii au reţinut peste 400 de permise de conducere

ro

02 Aug, 2016 08:21 663 Marime text

Poliţiştii au desfăşurat, pe parcursul acestui sfârșit de săptămână, activităţi suplimentare pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice.

În perioada 29 – 31 iulie a.c., peste 3.900 de poliţişti au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente din teren.

Astfel, poliţiştii de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor, transporturi, din cadrul formaţiunilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă au organizat 540 de acţiuni, în cadrul cărora au fost efectuate 10 percheziţii, 931 de controale, 332 de filtre rutiere, 5 razii și alte 245 de activități specifice muncii de poliţie.

În cadrul acțiunilor au fost verificate 524 de unități comerciale, 449 de obiective asigurate cu pază și 5 transportatori de valori.

În urma activităților, au fost constatate 292 de infracţiuni (judiciare, economico-financiare, la regimul circulaţiei sau de altă natură), dintre care 203 în flagrant delict.

Poliţiştii au depistat 183 de persoane bănuite de comiterea de infracţiuni, dintre care 15 au fost reţinute şi 5 au fost arestate. A fost pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii și au fost depistate 13 persoane urmărite.

De asemenea, au fost aplicate 7.014 sancţiuni contravenţionale, în valoare de – 2.220.875 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 39.855 de lei.

Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 1.000 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, 108 sancţiuni pentru fapte prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 57 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române. Astfel, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi, în urma cărora au aplicat 5.611de sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 69 pentru consum de alcool şi 1.945 pentru încălcarea regimului legal de viteză.

Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 420 de permise de conducere şi au retras  161 de certificate de înmatriculare.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii