Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
16:19 19 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Două drumuri naţionale au fost închise din cauza vremii. Mai mulţi copaci au căzut pe carosabil

ro

29 Oct, 2017 17:13 1139 Marime text
Circulație închisă pe DN 12 C între Gheorghieni și Lacu Rosu și DN 13 B între Praid și Joseni, județul Harghita. Copaci căzuți pe carosabil din cauza vântului puternic!
 
Astăzi, 29 octombrie 2017, începând cu ora 12:30, circulația rutieră a fost închisă temporar pe DN 12C, între localitățile Gheorghieni și Lacul Roșu, în județul Harghita, pentru toate categoriile de autovehicule, din cauza copacilor doborâți pe carosabil de vântul puternic.
 
În acest moment se intervine cu autoutilaje specializate pentru degajarea carosabilului, astfel încât circulația să se poată relua în cel mai scurt timp și în condiții de maximă siguranță pentru participanții la trafic.
 
Din aceeași cauză, tot în județul Harghita a fost închisă temporar, de la ora 13:30, și circulația pe DN 13B, între localitățile Praid și Joseni.
 
Aici se intervine în acest moment cu autoutilaje specializate pentru degajarea carosabilului, astfel încât circulația să se poată relua în cel mai scurt timp și în condiții de maximă siguranță pentru participanții la trafic.
 
Reprezentanţii CNAIR roagă participanții la trafic să verifice avertizările meteo înainte de a pleca la drum și să respecte semnalizările rutiere și restricțiile instituite temporar. De asemenea, aceștia ar trebui să aibă autovehiculele echipate pentru circulația în condiții de iarnă în cazul în care tranzitează zonele montane afectate de ninsori.
 
Informații suplimentare privind starea rețelei de drumuri naționale pot fi obținute de la Dispeceratul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro — DISPECERAT — Situatia Drumurilor Naționale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ si de TWITTER, @CNADNR.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii