Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:06 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Argint pentru românul Collins Filimon la Internaționalele de juniori ale Portugaliei la badminton

ro

04 Dec, 2016 14:42 1293 Marime text


Campionul național al României Collins Filimon (CSU Universitatea de Vest Timișoara) a obținut în acest weekend medalia de argint la Internaționalele de Juniori ale Portugaliei la badminton, turneu din cadrul Circuitului European de Juniori, la startul căruia s-au aliniat 197 de sportivi, potrivit unui al Federației române de badminton, remis Agerpres.

Collins Filimon, numărul 31 mondial la juniori și principalul favorit al competiției de simplu masculin, a trecut în primele tururi de spaniolul Jose Morales, portughezul Francisco Oliveira, francezii Christo Popov și Martin Cardenas, pierzând un singur set până la semifinală. În penultimul act Collins l-a întâlnit pe italianul Fabio Caponio (numărul 30 mondial la juniori), pe care l-a întrecut cu scorul de 21-10, 21-15.

În finala jucată duminică dimineață la Caldas da Rainh, Filimon a fost învins de Shiau Cheng Chen din Taipeiul Chinez, după un meci dramatic de trei seturi, cu scorul de 22-20, 20-22, 21-18. Cele 1.700 de puncte pe care le obține în urma acestui concurs, îi vor aduce românului un salt de câteva locuri în clasamentul mondial de juniori.

Acesta este al treilea podium al lui Filimon în acest an în competițiile din calendarul mondial de juniori, după aurul obținut în luna octombrie, în Croația, și bronzul câștigat în Israel în luna aprilie.

Collins Filimon este campionul național al României, după ce și-a apărat titlul în urmă cu o săptămână la Campionatele Naționale care s-au desfășurat la Timișoara. Component al echipei naționale a României, Collins a câștigat medalia de argint pe echipe și medalia de bronz la simplu masculin la Campionatele Balcanice, desfășurate în luna septembrie la Iași.

La finalul acestui an el va mai participa la două turnee în Turcia, Internaționalele de juniori (14-17 decembrie) și cele de seniori (19-22 decembrie). Până atunci va lua parte în Danemarca, alături de o altă jucătoare din România, Mădălina Ilie (CSS4 București) la tabăra de preselecție pentru Centrul de Excelență a Federției Europene de Badminton, precizează comunicatul federației.

Sursa foto: Libertatea.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii