Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:01 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Litoral Tv Comisiile parlamentare resping noul Cod Rutier

ro

13 Feb, 2014 17:43 1819 Marime text
Şanse mari ca noul Cod Rutier propus de Guvern să fie respins în Parlament! Raportul favorabil, cu amendamente, a întrunit numai 12 voturi "pentru", din partea senatorilor PSD, cinci voturi "împotrivă" şi şapte abţineri, ale senatorilor PNL şi PDL, nefiind întrunită majoritatea necesară pentru a putea fi considerat adoptat.

"Punctual, cea mai bună soluţie pe care ar trebui să o adoptăm astăzi (...) ar fi aceea să nu aprobăm acest proiect, să nu dăm un raport favorabil sau, cel puţin, reprezentanţii PNL, cu siguranţă, se vor abţine, pentru că, pe de o parte, el are prevederi bune, pe de altă parte, filozofia de la care au plecat cei care l-au întocmit şi l-au prezentat Parlamentului riscă un pic să îşi piardă din originalitate", a spus liberalul Cristian Boboc.
Acesta a criticat, pe de altă parte, absenţa de la şedinţele comisiilor senatoriale a conducerii la vârf a Ministerului Afacerilor Interne.
De asemenea, senatorul PNL Diana Popescu a spus că acest nou cod "nu are o filozofie, nu fluidizează traficul şi nu face decât să amendeze". Popescu a susţinut că viitorul Cod Rutier ar trebui să fie elaborat de Ministerul Transporturilor, în colaborare cu MAI.

În replică, senatorii PSD din cele trei comisii raportoare s-au pronunţat pentru adoptarea proiectului Guvernului. În cadrul dezbaterilor, senatorul PSD Darius Vâlcov le-a reproşat parlamentarilor liberali că, deşi un ministru de Interne al PNL a promovat Codul Rutier, acum se opun sau se abţin proiectului.
"Când s-a depus proiectul de către ministrul dumneavoastră, nu aţi văzut aceste lucruri? Discutăm de peste două luni de zile pe acest proiect. (...) Haideţi să vedem când dăm dovadă de seriozitate", le-a spus Vâlcov senatorilor liberali.
Raportul de respingere a proiectului de lege urmează să fie dezbătut şi votat în plenul Senatului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii