Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:34 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Topalu ia 74 de milioane de lei de la Consiliul Judeţean Cum favorizează investiţia CJC afacerile angajaţilor din administraţia publică

ro

12 Sep, 2013 00:00 2765 Marime text
Afacerile celor din administraţia publică sunt în plină desfăşurare la Topalu, lipsea valorificarea zonei, prin restaurarea Cetăţii Capidava, lucrare de care se ocupă chiar în aceste zile Consiliul Judeţean Constanţa (CJC), condus de preşedintele social-democrat Nicuşor Constantinescu. 

Să fie oare doar o coincidenţă că banii de la judeţ se îndreaptă tocmai către dezvoltarea comunei Topalu, o localitate care suscită mare interes în rândul angajaţilor din administraţia publică de la Constanţa? La cum se prezintă lucrurile, nu pare a fi doar o întâmplare faptul că CJC alocă fonduri judeţene şi europene tocmai într-o comună în care un reprezentant al acestei instituţii, şi anume vicepreşedintele social-democrat Cristian Darie, îşi face cramă, şi unde îşi desfăşoară activitatea Topal Resort, firmă ce are, de asemenea, strânse legături cu administraţia publică locală şi judeţeană.
Reprezentanţii Consiliului Judeţean sunt cât se poate de generoşi, aducând astăzi milioane de lei la Topalu. Mai precis, 74.236.948,56 lei este valoarea proiectului privind reabilitarea sitului arheologic al Cetăţii Capidava din comuna Topalu. Contribuţia Consiliul Judeţean şi a statului, prin Guvernul Românei, nu sunt de neglijat. Astfel, valoarea totală eligibilă a proiectului este de 59.257.160 de lei, din care: valoare FEDR - 53.550.695,49 de lei, valoare buget de stat - 4.521.321,31 de lei. Contribuţia Consiliului Judeţean (vorbim de bani ai judeţului Constanţa) la cheltuielile eligibile este de 1.185.143,20 de lei, la care se adaugă cheltuieli neeligibile în valoare de 14.979.788,56 de lei.

Obiectiv: dezvoltarea firmelor locale (implicit a angajaţilor din administraţia publică!)

Ca un făcut, proiectul îşi propune, printre alte obiective, „creşterea economică a comunităţii din zona Capidava prin favorizarea dezvoltării firmelor locale, odată cu creşterea atractivităţii pentru investitori”. Două dintre firmele locale, care, potrivit proiectului, vor beneficia şi ele de dezvoltarea afacerilor, aparţin chiar angajaţilor din administraţia publică. Este vorba de Vinum Capidava, în care deţin acţiuni vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Cristian Darie, şi fiul său, Alexandru Darie, şi de Topal Resort, în cazul căreia capitolul asociaţi este la fel de interesant şi de strâns legat de administraţia locală: Cosmin-Mugur Teodorov (ocupă şi funcţia de administrator), Nicoleta Rancichi (soţia lui Sebastian Florin Rancichi, angajat al Consiliului Judeţean), Olgun Fetislam (tatăl lui Dayan Fetislam, care este fost şef Serviciu Disciplină în Construcţii şi Afişaj Stradal din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa), Nicoleta-Carmen Şuteanu şi Sorin Gabi Copădineanu.

Nu mai este mult până când firmele locale din Topalu se vor bucura de pe urma valorificării din punct de vedere turistic a zonei Capidava. Consiliul Judeţean a iniţiat deja licitaţia publică pentru reabilitarea sitului arheologic al Cetăţii Capidava. Anunţul de participare pentru procedura de selectare a constructorului a fost publicat în SEAP pe data de 5 septembrie. Valoarea estimată a contractului fără TVA este de 56.051.824 lei. Banii sunt repartizaţi pentru următoarele lucrări: amenajarea terenului - 115.943 de lei, canalizare, alimentare cu energie electrică etc. - 103.086 de lei, construcţii şi instalaţii - 51.767.376 de lei, utilaje şi echipamente - 346.717 de lei, organizare de şantier - 1.020.769 de lei, lucrări de construcţii - 786.220 de lei, cheltuieli conexe organizării de şantier - 234.549 de lei, cheltuieli diverse şi neprevazute - 2.697.933 de lei.

Va fi o nouă atribuire ca de la naş la fin?!

Este interesant de văzut cine va câştiga această licitaţie (deschiderea de oferte este programată pentru data de 22 octombrie, ora 12.00), dat fiind că SC Mara Construct SRL, firma finei preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, este abonată la contracte similare derulate de CJC, devenind o societate cu experienţă în domeniu. Astfel, în 2011, SC Mara Construct SRL a câştigat contractul privind reabilitarea Monumentului „Tropaeum Traiani”, în valoare de 10.902.003,21 lei. În 2013, încheie alături de Petroconst SA, care este lider de asociere, o suplimentare a valorii lucrărilor la Monumentul „Tropaeum Traiani” cu 110.883,95 lei. Potrivit anunţului de atribuire, este vorba despre lucrări suplimentare constând în alimentarea cu energie electrică a monumentului. Tot Mara Construct a mai câştigat, între anii 2010 - 2011, de la CJC următoarele contracte: „Lucrări de C+M+I aferente proiectului «HIPERB - Muzeu al secolului XXI pentru turiştii din Constanţa»”, în cuantum de 6.459.630,72 lei; „Lucrări suplimentare contract execuţie numărul 26844/31.12.2010 - Lucrări de C+M+I, proiect «HIPERB - Muzeu al secolului XXI pentru turiştii din Constanţa»”, în valoare de 76.647,92 lei fără TVA; „Servicii supraveghere lucrări de execuţie prin diriginte de şantier «Reabilitare Sistem Rutier DJ228»”, în valoare de 321.426 lei, „Servicii de dirigenţie şantier pentru lucrări C+M+I, Amenajare mediu, racor utili. Extindere Complex Albatros”, în valoare de 92.880 lei; „Servicii dirigenţie şantier Lucrări C+M+I, Amenajare şi protecţia mediului, racord la utilităţi Şcoala Specială 2”, în valoare de 17.280 lei şi „Servicii de dirigenţie şantier pentru lucrări C+M+I amenajare protecţie mediu, racord Extindere Şcoala Specială”, în valoare 20.520 lei.

De remarcat că, potrivit datelor disponibile pe siteul e-achizitii.com, singurele contracte câştigate de Mara Construct, nu puţine la număr şi toate la Consiliul Judeţean Constanţa, sunt cele opt enumerate mai sus. 
Va fi SC Mara Construct SRL firma care se va ocupa şi de reabilitarea Cetăţii Capidava? Este o întrebare la care vom primi răspuns, după data de 22 octombrie, adică după deschiderea ofertelor depuse de agenţii economici interesaţi de lucrare.
Potrivit Registrului Comerţului, SC Mara Construct SRL are un singur asociat, pe Maria Cătălina Lăpăduş, iar ca administrator pe Constantin Dima. La finalul anului 2012, firma, care are sediul în Mihail Kogălniceanu, are cifra de afaceri de 7.470.600 lei şi 15 salariaţi. Ceea ce mai trebuie menţionat este că Maria Cătălina Lăpăduş este o tânără femeie de afaceri (născută în 1983), nimeni alta decât fiica Sandei Ciocoiu, de la Compress Holding, şi fina de cununie a preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu.

Contractele cu rudele - un posibil conflict de interese!

Pare că ne confruntăm cu un posibil conflict de interese în cazul firmei SC Mara Construct SRL, care, deşi aparţine finei preşedintelui Consiliului Judeţean, a câştigat numeroase contracte la CJC, instituţie condusă de naşul său. Cu toate acestea, se pare că legea este destul de blândă cu rudele celor din administraţia publică. Întrebat despre contractul privind reabilitarea Monumentului Tropaeum Traiani, câştigat de fina preşedintelui CJC, directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Est (ADR SE), Luminiţia Mihailov, a răspuns: „Am mai avut cazuri în care rudele au fost implicate. Dacă procedura a fost întocmai urmărită, nu ai ce să faci. Deşi apar suspiciuni, documentele arată că acea firmă s-a încadrat în preţul solicitat şi a avut cea mai bună ofertă”, a explicat directorul ADR SE.

Luminiţa Mihailov a mai declarat că nu este interzis ca firmele rudelor preşedinţilor din comisiile de evaluare să participe la licitaţii. „Preşedintele nu este membru în comisia de evaluare a ofertelor. Dacă preşedintele ar fi membru în comisie, s-ar considera şi în cazul lui că nu poate fi imparţial faţă de o firmă pe care o cunoaşte. Numai membrii comisiei trebuie să depună o declaraţie privind confidenţialitatea şi imparţialitatea, pentru a se asigura verificarea conflictelor de interese”, susţine Luminiţa Mihailov. Interesant este că legislaţia privind conflictul de interese se aplică, potrivit Luminiţei Mihailov, doar la membrii comisiei de evaluare şi la constructorul principal, nu şi la firmele care subcontractează lucrările. Astfel, apare o nouă portiţă de scăpare prin care firmele rudelor celor din administraţia publică pot obţine contracte. Cu toate acestea, directorul ADR SE nu este de părere că trebuie modificată legislaţia, astfel încât să li se interzică participarea la licitaţii rudelor angajaţilor din instituţiile publice organizatoare. „Problema nu ţine de legislaţie, ci de atitudinea membrilor comisiei de evaluare. În nicio ţară europeană nu le este interzis firmelor aparţinând rudelor să participe la licitaţii. Totul ţine de evaluare, care trebuie făcută corect”, a menţionat directorul general ADR SE, Luminiţa Mihailov. Ne întrebăm însă cât de corect este ca firma finei preşedintelui CJC să câştige, din anul 2010, opt contracte, toate la Consiliul Judeţean Constanţa, cele opt contracte fiind de altfel şi singurele obţinute prin licitaţie publică?!

Mizele proiectului: consolidare cetate, creşterea cu 50 a numărului de turişti, 5 locuri de muncă...

Potrivit ADR SE, proiectul privind reabilitarea Cetăţii Capidava îşi propune realizarea următorilor indicatori: restaurarea şi consolidarea sitului arheologic „Cetatea Capidava” (suprafaţă restaurată - 26.398 de metri pătraţi); realizarea unui circuit de vizitare a cetăţii; realizarea unei instalaţii de iluminare nocturnă; crearea unui punct de informare turistică; realizarea unui drum de acces spre cetate; realizarea unei parcări cu 24 de locuri pentru autocare şi autoturisme; realizarea unei zone de alei pietonale; creşterea numărului de turişti/ vizitatori - 50; 10 locuri de muncă nou create şi 5 locuri de muncă menţinute.
Acestea sunt însă mizele oficiale ale proiectului. Cele neoficiale au strânsă legătură cu afacerile celor din administraţia publică, mai precis cu Vinum Capidava a lui Darie de la CJC şi cu Topal Resort.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii