Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:56 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiectele de la Oltina, în atenţia Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Locale

ro

29 Aug, 2013 00:00 1906 Marime text
Primarul Gheorghe Chirciu susţine că lucrările la Drumul Comunal 48, finanţate din bani europeni, se desfăşoară conform graficului, iar la această dată nimic nu stă în calea proiectului, care, cel mai sigur, va fi gata la timp, adică în luna octombrie.
Drumul Comunal 48 face legătura între Oltina şi Satu Nou, este din piatră şi se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 9 kilometri, însă numai 5,5 kilometri sunt reabilitaţi în prezent prin pietruire, asfaltare şi supraînălţare, întrucât această porţiune a fost afectată de inundaţii în anul 2010. Pentru diferenţa rămasă de 3,5 kilometri, primarul intenţionează să găsească o altă sursă de finanţare, solicitând sprijin în acest sens şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Locale.

Amintim că pentru reabilitarea celor 5,5 kilometri de drum, Primăria comunei Oltina a atras bani de la Uniunea Europeană, pe Măsura 322.
Recent, constructorul drumului, împreună cu şeful autorităţii locale, a solicitat Guvernului României o suplimentare a fondurilor aferente proiectului privind reabilitarea DC 48, pentru „stabilitatea în timp a construcţiei”. Primarul Gheorghe Chirciu susţine că Executivul a răspuns afirmativ acestei solicitări.
Mai mult, gospodarul-şef declară că reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Locale i-au comunicat că două proiecte vor fi supuse finanţării anul viitor. Este vorba de proiectele privind amenajarea reţelei de canalizare la Oltina şi reabilitarea reţelei de apă la Răzoare. Şeful autorităţii locale a mărturisit că speră ca în curând să primească veşti de la ministerul condus de Liviu Dragnea şi în privinţa derulării altor două obiective de investiţii, referitoare la amenajarea de poduri şi podeţe şi la asfaltarea celor 3,5 kilometri aferenţi Drumului Comunal 48, despre care menţionam anterior că nu au putut fi reabilitaţi cu bani de la Uniunea Europeană. 

Cum a fost posibilă finalizarea grădiniţei de la Răzoare

În privinţa unităţilor de învăţământ, acestea sunt pregătite să înceapă noul an şcolar în bune condiţii, susţine şeful autorităţii locale. Mai mult, pe data de 16 septembrie, cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa, îşi va deschide porţile şi grădiniţa de la Răzoare. „Dacă nu primeam la finele lunii mai cei 71.563 lei de la Consiliul Judeţean pentru plata împrumutului realizat pentru acoperirea arieratelor (n.r. datorii mai vechi de 90 de zile), nu am fi fost în măsură să terminăm construcţia grădiniţei. Aşa, cu sprijinul Consiliului Judeţean, banii de la bugetul local nu au mai fost direcţionaţi către plata creditului, ci către finalizarea unităţii preşcolare”, a explicat primarul Gheorghe Chirciu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii