Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:06 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul Ancuţa Belu participă la hramul Bisericii Buna Vestire din Sibioara

ro

21 Mar, 2013 00:00 3206 Marime text
Localnicii din Grupul Social Sibioara se pregătesc de hramul Bisericii Bunavestire, care va avea loc luni, 25 martie.

Ca de fiecare dată, cu mic, cu mare, enoriaşii vor participa la Sfânta Liturghie, iar mai apoi vor lua parte la agapa frăţească închinată acestei zile. La eveniment vor participa peste 200 de localnici. Lor li se vor alătura primarul Ancuţa Belu, dar şi consilierii locali de la Mihai Kogălniceanu.
O altă sărbătoare importantă care se apropie este cea a Paştelui, pe care primarul Ancuţa Belu se pregăteşte să o întâmpine cum se cuvine.

Şefa autorităţii locale a precizat că familiile cu posibilităţi financiare reduse vor primi, la fel ca şi de Crăciun, pachete cu alimente, care conţin: un kilogram de zahăr, un litru de ulei, un kilogram de orez, un kilogram de făină, un pui şi un cozonac. Localitatea îmbracă şi ea haine de sărbătoare. Curăţenia de primăvară este în toi, iar cele trei parcuri pentru copii sunt igienizate şi renovate. Şefa autorităţii locale a mărturisit că o prioritate o reprezintă construirea unor locuri de joacă şi în satele aferente comunei Mihail Kogălniceanu, mai precis la Piatra, Palazu, Grup Social Sibioara şi la Grup Social Ceres.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • pitulice 26 Mar, 2013 09:21 comentariul dv nu respecta regulile de postare. din motive de securitate a fost sters