Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:47 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Hârşova a semnat trei contracte de finanţare. Află pentru ce obiective

ro

16 Mar, 2012 02:37 2201 Marime text
harsova_nadrag_tudor1.jpgAutoritatea locală a atras milioane de lei pentru dezvoltarea oraşului. O parte dintre proiecte vor fi cât de curând puse în aplicare, altele vor intra în licitaţie publică

Încep lucrările de asfaltare la Hârşova. Proiectul derulat prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii se află, potrivit edilului, la un pas de a fi implementat, acesta fiind în fază de licitaţie publică.

Primarul oraşului Hârşova, Tudor Nădrag, a mărturisit că vor fi asfaltaţi 25,2 kilometri de drum, valoarea proiectului ridicându-se la suma de 27.000.000 de lei. Alte două proiecte importante pentru autoritatea locală se află în fază de recepţie. Unul dintre ele este cel legat de împădurirea a 200 de hectare de teren. Banii pentru împăduriri, în cuantum de 5.000.000 de lei, au fost alocaţi de Administraţia Fondului pentru Mediu. Potrivit edilului, tot în fază de recepţie este şi un proiect derulat prin Casa Verde, care prevede montarea de pompe geotermale şi panouri solare la Spital, la Căminul Cultural şi la Creşă, dar şi amplasarea unei turbine eoliene în curtea spitalului, care va asigura un consum de energie mai redus. Valoarea proiectului se ridică la suma de 1.100.000 de lei. Pentru alte trei proiecte la care primarul lucrează de ceva vreme au fost semnate recent contractele de finanţare, urmând ca în perioada următoare să fie organizate licitaţiile pentru atribuirea lor. Unul dintre proiectele finanţate cu bani europeni nerambursabili prevede instalarea a 200 de camere de supraveghere video şi a mai multor panouri de informare în oraş. Valoarea investiţiei se ridică la 1,2 milioane de euro. Dacă monitorizarea video va contribui la scăderea infracţionalităţii, potrivit edilului, panourile informative vor fi un reper necesar şi important pentru turiştii care vor tranzita oraşul. „Săptămâna trecută a fost semnat contractul de finanţare pentru asfaltarea a 8 kilometri de drum de exploatare agricolă. Am conjugat acest proiect şi cu necesitatea noastră de a ajunge şi-n alte zone de interes şi nu numai agricol", a precizat Tudor Nădrag. Primarul a declarat că proiectul referitor la refacerea infrastructurii agricole cuprinde şi asfaltarea drumurilor ce fac legătura între DN2A şi Băile Termale, DN2A şi Vadu Oii şi DN2A şi Ferma de oi. Cel de-al treilea proiect aflat în fază de licitaţie priveşte amenajarea a trei parcuri în oraş şi a unor spaţii verzi. Parcurile vor fi construite în curtea spitalului, unde a fost înfiinţată şi o plantaţie de pomi fructiferi, dar şi la Casa de Cultură şi la liceul din oraş. De asemenea, unul dintre blocurile încadrate la clasa 1 de risc seismic va intra în reabilitare în perioada următoare. Tudor Nădrag a precizat că licitaţia publică privind atribuirea lucrării a avut loc şi a mai rămas doar să înceapă lucrările. Este vorba de blocul P1, situat pe strada Plantelor. Clădirea are patru etaje şi 60 de apartamente, iar Ministerul Turismului a aprobat suma de 3.000.000 de lei pentru reabilitarea ei.

Gata cu containerele. Pompierii militari au un sediu al lor

Cu bani de la bugetul local, primarul a declarat că a reuşit recent reabilitarea faţadei Primăriei, dar şi anveloparea unui bloc din vecinătatea autorităţii locale, obiective pentru care a investit suma de 40.000 de lei. Cu ajutorul unor sponsori, edilul a reuşit să înlocuiască şi geamurile clădirii Primăriei, montând tâmplărie tip termopan. Pompierii militari au şi ei un loc al lor. „Cei 90 de pompieri îşi desfăşurau activitatea în nişte containere metalice. Exista o clădire veche, o anexă, pe care am reabilitat-o recent cu dorinţa de a le îmbunătăţi condiţiile de muncă militarilor de la ISU", a precizat primarul Tudor Nădrag. Pompierii au la dispoziţie acum un spaţiu de recreare, dormitoare, grupuri sanitare, sală de mese. Pentru amenajarea clădirii ISU, Primăria a alocat 120.000 de lei. Şi pentru că aşa se obişnuieşte la casă nouă, şeful autorităţii locale urmează să cheme un părinte pentru sfinţirea locului.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii