Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:47 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La Lumina va avea loc recepţia sistemului de canalizare

ro

30 Mar, 2012 00:00 2582 Marime text
Lumina_Dumitru_Chiru.jpgPrimarul Dumitru Chiru a anunţat că în perioada imediat următoare vor fi finalizate lucrările la reţeaua de canalizare şi vor avea loc primele probe de verificare a funcţionării echipamentului tehnic

Sistemul de canalizare din localitatea Lumina este aproape finalizat. Primarul localităţii, Dumitru Chiru, a precizat că speră ca până la 1 iunie să aibă loc inaugurarea lucrării. Pe de altă parte, potrivit şefului autorităţii locale, strada Năvodari se află în momentul de faţă în plină transformare. Aleile pietonale sunt pavate şi, de asemenea, sunt amenajate spaţii verzi, şi acest obiectiv urmând să fie cât de curând finalizat. Clasa pregătitoare a dat peste cap planurile tuturor aleşilor locali, inclusiv ale primarului din Lumina, care a trebuit să procedeze în aşa fel încât să găsească spaţiu pentru ca prichindeii să poată fi şcolarizaţi în noua formă de învăţământ. Şeful autorităţii locale, Dumitru Chiru, a declarat că special pentru acest tip de clasă oamenii Primăriei se ocupă la ora actuală de reabilitarea unei clădiri din localitate. Imobilul ce va adăposti trei clase pregătitoare va fi gata până la toamnă, când se vor deschide cursurile noului an şcolar, 2012 - 2013. „Am alocat 200.000 de lei de la bugetul local pentru această lucrare", a mai precizat primarul localităţii Lumina.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii