Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:30 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Încă un festival lăsat să piară?! Gheorghe Murat - „Nu renunţăm aşa uşor la eveniment”

ro

26 Sep, 2013 00:00 2841 Marime text
Organizarea Festivalului-Concurs Naţional de Interpretare a Cântecului Popular Românesc „Dan Moisescu” se află sub semnul întrebării.
Primarul Gheorghe Murat susţine că a apelat la autorităţi în vederea obţinerii fondurilor necesare desfăşurării evenimentului. Acest festival constituie un reper important în lumea muzicii populare, declară primarul, afirmând că ar fi o mare pierdere dacă s-ar rata ediţia din acest an.
Consilierii locali de la Topalu au aprobat în şedinţa din data de 30 iulie organizarea celei de-a XVIII-a ediţii a Festivalului-Concurs Naţional de Interpretare a Cântecului Popular Românesc „Dan Moisescu”. De atunci, administraţia publică locală a căutat să obţină fondurile necesare, iar până acum demersul a fost fără sorţi de izbândă.
„Nu renunţăm aşa uşor la eveniment. Ne străduim în continuare să facem rost de finanţare”, a declarat şeful autorităţii locale. Potrivit primarului comunei Topalu, pentru ca evenimentul să poată fi organizat, trebuie atrasă suma de 60.000 de lei.  

Fântână arteziană, în parcul de la Primărie

O preocupare la fel de importantă pentru autoritatea locală din Topalu o constituie amenajarea parcului din faţa sediului Primăriei, a cărui construcţie a fost finalizată recent. „Va fi ridicată o fântână arteziană. Zona va fi prevăzută cu pavele. De asemenea, vom planta gazon şi pomi ornamentali”, a precizat Gheorghe Murat. Şeful autorităţii locale susţine că parcul, a cărui amenajare a început la sfârşitul săptămânii trecute, este realizat pe o suprafaţă de 700 de metri pătraţi. Pentru acest obiectiv este investită suma de 30.000 de euro, banii fiind alocaţi din bugetul local.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii