Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:46 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Salarii şi pensii majorate la Paştele Cailor uselişti!

ro

29 Jun, 2012 01:57 1992 Marime text
Camelia-Balan.jpgCei ce aşteptau schimbarea din temelii a sistemului autohton odată cu Guvernarea USL află zilele acestea că singura schimbare de care vor avea parte este legată de promisiunile făcute de pseudoalianţa PSD-PNL-PC. Senatorii USL au votat la începutul acestei săptămâni împotriva propriei legi de mărire a salariilor. Aşadar, prima schimbare adusă de USL nu zdruncină din temelii actualul sistem, ci îl poziţionează mai bine pe vechea structură. Profesorii care sperau la majorarea salariilor, dascălii de la sate care aşteptau decontarea navetei, elevii care îşi doreau bursele cu două zerouri promise de Legea Educaţiei, angajaţii din primării care voiau pe bună dreptate salarii decente, pensionarii care credeau că din venitul lor îşi vor putea cumpăra nu o pâine, ci două, toate aceste categorii vor continua să viseze în continuare.

Speranţa celor mulţi că USL-iştii le vor rezolva problemele şi vor scoate ţara din criză a fost spulberată luni seară, când parlamentarii USL-işti au respins revenirea salariilor bugetarilor la nivelul din 2010, precum şi majorarea pensiilor. Acest act normativ nu interzice însă muritorilor de rând să spere şi să lupte în continuare. Nu mai este mult timp până când alegătorii, porniţi împotriva balaurului portocaliu, îi vor căuta pe cei dispuşi să învingă balaurul uselist cu zece feţe.

Ce aşteptări să mai avem de la trioul uselist dacă nici nu a ajuns bine la guvernare că şi-a şi batjocorit propriul program electoral? Până să schimbe sistemul autohton din temelii, aşa cum a promis, premierul Ponta s-a rezumat la a-l păstra pe cel vechi, portocaliu şi mult criticat. Promisiunile USL din timpul în care s-a aflat în Opoziţie au fost toate încălcate. TVA-ul pentru produsele de bază nu s-a micşorat, salariile şi pensiile nu se majorează. Primarii nou instalaţi în funcţie îşi pun nădejdea că noul Guvern le va aproba banii necesari pentru dezvoltarea localităţilor? Să fie oare aşa? Să se ţină Guvernul uselist de promisiunea făcută primarilor de a-i ajuta şi de a le finanţa lucrările de canalizare, drumuri, infrastructură? Să fie oare aceasta singura făgăduinţă pe care trioul guvernamental o va respecta? La câte promisiuni au fost deja încălcate te bufneşte râsul-plânsul la gândul că Guvernul Ponta mai este în stare să ţină cont măcar de una dintre promisiunile făcute oamenilor de rând şi gospodarilor-şefi uselişti, care, apropo, au câştigat mandate pe bandă rulantă în toată ţara invocând mincinoasa schimbare...

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii