Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:44 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial N-ai impozitul plătit, nu votezi!

ro

13 Jul, 2012 02:30 2712 Marime text
Camelia-Balan.jpg„No representation without taxation" este o nouă născocire anticonstituţională a cuplului uselist Ponta-Antonescu, un cuplu cu grave abateri de la democraţie. Dacă în privinţa prezenţei la referendum nu le-au ieşit calculele potrivit cărora scrutinul ar fi trebuit să fie validat fără ca 50% plus unu dintre cetăţenii cu drept de vot să-şi exprime opţiunea, gruparea uselistă a inventat alte metode de a sta în calea desfăşurării constituţionale a votului din data de 29 iulie. Ce dacă oficialii Uniunii Europene, dar şi ambasadorul Americii i-au atenţionat pe cei doi că încalcă flagrant principiile statului de drept în momentul când Guvernul Ponta, cu susţinerea actualului preşedinte interimar, a emis ordonanţa de urgenţă prin care referendumul pentru demiterea preşedintelui să fie validat indiferent de numărul alegătorilor prezenţi la vot? Ce dacă nu le-a ieşit schema cu prezenţa la referendum din cauza pătrunderii mai mult decât justificate în politica naţională a Uniunii Europene şi a NATO, structuri în care de bunăvoie şi credem că nesiliţi de nimeni am intrat? Exponentul liberalilor din formaţiunea uselistă, Crinul uniunii, a venit în toiul scandalului cu propunerea secolului. În fapt, recomandarea lui Crin se reduce la bagatelizarea şi deopotrivă răstălmăcirea formulei «no taxation without representation» care a exprimat concis nemulţumirea politică a coloniilor din timpul Revoluţiei americane. Practic, coloniile respingeau astfel politica fiscală impusă de un organ politic distant, atenţie, fără luarea în considerare a punctelor de vedere ale cetăţenilor. Ce face Crin Antonescu? Se joacă cu această formulă reformatoare transformând-o din «no taxation without representation» în «no representation without taxation», îndreptând-o împotriva românilor din diaspora, care, în concepţia liberalului nu ar trebui să voteze decât dacă plătesc cel puţin un impozit în România! Nu este de-ajuns că românii din străinătate trimit anual în ţară miliarde de euro rudelor, ajutând astfel economia autohtonă, este musai ca ei să plătească un impozit pentru a fi poftiţi în data de 29 iulie la urne ca să decidă soarta ţării.

Ce concluzie am putea trage din comportamentul nefiresc al lui Ponta şi al lui Antonescu? Că miza celor doi este votul românilor din diaspora, care la alegerile prezidenţiale din 2009 s-au prezentat la urne în număr semnificativ pentru susţinerea preşedintelui Traian Băsescu. Cei doi riscă totul pentru a pune mâna pe putere cu orice preţ, nu se gândesc niciun moment la aberaţia privind taxarea propriilor conaţionali stabiliţi cu munca în străinătate şi pe care cuplul Ponta - Antonescu dă de înţeles că vrea să-i vadă decăzuţi din drepturile electorale, astfel încât să fie cât mai siguri de reuşită pe 29 iulie.

Propunerea lui Crin, chiar dacă nu se va materializa, şi cu siguranţă nu se va ajunge la formula «no representation without taxation» visată de preşedintele interimar şi de colegul său, atât timp cât România se află sub lupa instituţiilor Uniunii Europene şi a NATO, aceasta precis se va întoarce ca un bumerang împotriva USL la momentul alegerilor parlamentare din toamnă şi la viitoarele alegeri prezidenţiale. Sigur, diaspora nu va lăsa nesancţionată o astfel de gândire profund antidemocratică şi neconstituţională.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii