Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:06 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ca la noi la nimeni. Vine Moşu' în februarie CJC a păstrat darurile de Crăciun pentru campania electorală

ro

19 Jan, 2012 22:41 2496 Marime text

DESCHIDERE_CJC-_nicusor_constantinescu_1.jpgIarna nu-i ca... primăvara electorală. Moşul de la Consiliul Judeţean a întârziat nepermis de mult. Mai are puţin şi vine odată cu Iepuraşul. O parte dintre primarii din judeţ susţin că ceea ce face CJC se numeşte campanie electorală şi pură demagogie

cjc_Nicusor_Constantinescu_cadouri_elevi_06.jpgSărbătorile au trecut, dar şi nu pentru Consiliul Judeţean Constanţa. Instituţia a organizat procedurile de achiziţie pentru acţiunea „Pomul de Crăciun 2011" în ianuarie 2012. Când vor ajunge cadourile lui Moş Crăciun la copii? Cristian Moldovanu, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Constanţa, a precizat că la sfârşitul lunii ianuarie speră să împartă darurile. Intenţia celor de la CJC de a distribui cadourile în judeţ până la finele acestei luni pare a fi sortită eşecului. Deşi suntem în data de 20 ianuarie, darurile încă nu au ajuns în şcolile cu clasele I-VIII din judeţ.

cjc_Castelu_Anghel_Nicolae.jpgLa cum decurg lucrurile, cine ştie, poate Moş Crăciun vine pe 25 februarie! Reprezentanţii CJC spun că de vină pentru cele întâmplate sunt cei de la SEAP. „A trebuit să trimitem la Bucureşti documentaţia. Cei de la SEAP, două luni au stat cu documentaţia pe masă şi au avut grijă să ne răspundă după Anul Nou", a explicat Cristian Moldovanu. Purtătorul de cuvânt al CJC a susţinut că au fost trimise adrese către SEAP pentru a se primi o justificare cu privire la întârzierea publicării anunţului de achiziţie, însă tot el a precizat că nu au primit niciun răspuns în acest sens. Rugat să ne ofere şi nouă adresele cu pricina, purtătorul de cuvânt al CJC ne-a refuzat solicitarea în mod elegant, pasând problema în curtea celor de la Bucureşti. „Mai bine sunaţi la Bucureşti şi întrebaţi-i pe cei de la SEAP de ce au întârziat atât de mult", a replicat reprezentantul CJC. Eschiva celor de la CJC lasă loc interpretărilor.

Sute de mii de lei pentru firmele de îmbrăcăminte, dulciuri şi jucării

cjc_Valentin_Vrabie_005.jpgLicitaţia este şi la ora actuală în desfăşurare. Ofertele pentru „achiziţionarea unui număr de 34.000 de pachete constând în jucării şi articole de îmbrăcăminte pentru copiii din învăţământul preşcolar şi şcolar din clasele I-VIII din judeţul Constanţa" au putut fi depuse până pe 6 ianuarie a.c. ora 10.00. Acestea au fost deschise în aceeaşi zi, la ora 14.00. Pentru contractarea jucăriilor şi articolelor de îmbrăcăminte CJC a pus la bătaie din banii judeţului 340.000 de lei. Tot în data de 6 ianuarie au fost deschise şi ofertele pentru dulciurile oferite celor 34.000 de copii în pachetele de Crăciun. La acest capitol, CJC a fost dispus să investească 204.000 de lei. În aceeaşi zi, dar la ora 12.00, s-a desfăşurat şi licitaţia pentru cumpărarea de portocale şi banane, care au ratat să ajungă sub Pomul de Crăciun pe 25 decembrie 2011. Şi pentru acestea, şeful CJC a scos 241.400 de lei din vistieria statului.

„Este o nouă minciună, o nouă amăgire electorală!"

Ce spun o parte dintre primarii din judeţ cu privire la campania CJC privind Pomul de Crăciun, desfăşurată de şapte ani în judeţ şi al cărei obiectiv a fost ratat pentru prima oară anul trecut? Primarul din Peştera, Valentin Vrabie, este de părere că întârzierea organizării licitaţiei pentru achiziţionarea darurilor a fost un lucru intenţionat pentru a aduce campania mai aproape de perioada alegerilor electorale. „Este o nouă minciună, o nouă amăgire! Scopul lui Nicuşor şi al lui Mazăre este să câştige electoratul cu puiul. Sper că oamenii s-au săturat şi vor demnitate, nu un pui", a declarat primarul. Şeful autorităţii locale din Peştera este de părere că dacă cei de la CJC ar fi fost corecţi şi nu demagogi sumele de bani acordate pentru desfăşurarea licitaţiei pentru cumpărarea cadourilor ar fi fost împărţite primăriilor. „Primarii ştiu mai bine ce neajunsuri au oamenii lor. Faptul că banii nu au ajuns la unităţile administrative demonstrează că în judeţ nu există unităţi administrative, ci există un dictator în persoana lui Nicuşor Constantinescu", a precizat edilul Valentin Vrabie. Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, crede că mai bine făceau altceva cu banii alocaţi pentru cadouri. „Dacă nu dai cadourile la timp, nu le mai dai. La ce le dau acum? Ca să-şi facă campanie? Mai bine din banii aceştia ar fi sprijinit cofinanţarea pentru construirea de şcoli. Unităţile de învăţământ sunt tot pentru copii", a precizat primarul Vasile Delicoti. Şeful autorităţii locale a afirmat că el este unul dintre primarii din judeţ ce are nevoie de cofinanţare pentru a începe lucrările pentru reabilitarea Şcolii nr. 1 din localitate. Autoritatea locală trebuie să participe cu 2.000.000 de lei pentru a primi fondurile nerambursabile în cuantum de 6.000.000 de lei. „Numai eu ştiu ce artificii fac pentru a reuşi să obţin banii pentru cofinanţare. De la bugetul judeţean vin zero lei, zero bani pentru astfel de obiective", a menţionat primarul Vasile Delicoti. Edilul din Castelu, Nicolae Anghel, susţine că ceea ce a făcut CJC cu darurile pentru copii arată un singur lucru: că instituţia a intrat în anul electoral. „Ce mai contează de ce, când şi ce dăm. Ce o să le spună copiilor? Că au venit cu Moş Crăciun? Degeaba irosesc banii. Românii sunt în opoziţie şi un lucru este clar: că Nicuşor cu echipa sa nu vor mai câştiga CJC-ul", a declarat Nicolae Anghel. Primarul din localitatea Nicolae Bălcescu, Viorel Bălan, susţine şi el că darul nu este totul, important este şi momentul în care îl oferi. „Nu ştiu care este situaţia şi de ce au întârziat cu împărţirea darurilor - este treaba lor. Noi am avut de împărţit cadourile de Moş Nicolae şi de Moş Crăciun la timpul lor. Cadourile de la CJC, era bine dacă veneau şi ele la momentul respectiv. Copiii îl aşteptau atunci pe Moş Crăciun. Micuţii nu se bucură de daruri cât se bucură de surpriza venită la momentul potrivit", a afirmat primarul Viorel Bălan.

Mai puteţi citi în ZIUA satelor:

Editorial: An electoral bogat în... proteste

Tuzla investeşte în drumuri


Primarul din Amzacea despre funcţionarea noii şcoli - „Dacă va trebui, voi face un împrumut la bancă"


Proiectul cu bulgarii, aproape de implementare la Murfatlar

Află când va fi gata drumul Lipniţa - Kainargea


Tudor Nădrag despre ENEL - „Mă rog să le funcţioneze birocraţia prost. Dacă le merge bine, câinii ne mănâncă"

Primarii din trei localităţi au atras fonduri europene pentru recalificarea şomerilor

Proiectul drumului de exploatare de la Topraisar a devenit o certitudine

La Poarta Albă se vor face piste pentru biciclişti

Primăria Nicolae Bălcescu, în aşteptarea surselor de finanţare

Primarul Cîrjaliu schimbă amplasamentul Centrului de Permanenţă din Agigea

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii