Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:16 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vremea rea a oprit, temporar, alimentarea cu apă la Sibioara Parcul central din Lumina, gata la primăvară

ro

04 Feb, 2016 00:00 2659 Marime text


Vremea rea a făcut ca administraţiile locale din judeţ să bată pasul pe loc. Întrucât mai este doar o lună până la venirea primăverii, Primăria comunei Lumina este nerăbdătoare să inaugureze viitorul parc din centrul localităţii.
 

„Lucrările la parcul central sunt în proporţie de 80% gata. Din cauza vremii urâte, constructorii au trebuit să oprească activitatea. Îmi doresc din tot sufletul ca tinerii şi copiii comunei să se bucure de acest obiectiv, care, sperăm noi, va fi gata prin luna martie. Dar şi acest lucru depinde de vreme“, a declarat primarul comunei Lumina, Dumitru Chiru.

 
Conform gospodarului-şef, în parcul central mai trebuie plantate florile, turnate trotuarele, băncuţele fiind deja amplasate. Mai mult, spaţiile verzi trebuie curăţate.



Amintim că lucrările pentru realizarea acestui parc au început încă din toamna anului trecut, iar sărbătorile de iarnă de anul trecut erau un prim termen de finalizare. Fondurile pentru realizarea acestui proiect au provenit de la bugetul local.
 

Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, şi alte  lucrări din cadrul unor proiecte derulate în comună au fost suspendate. „Avem trei proiecte accesate în 2013 şi derulate cu sprijinul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, proiecte aflate în curs de finalizare: alimentare cu apă la Sibioara, canalizare în satul Oituz, asfaltarea a zece kilometri de drumuri în localitatea Lumina. Tot din cauza vremii urâte am sistat şi aici activităţile. La toate aceste proiecte finanţate de MDRAP, Primăria Lumina a venit cu o cofinanţare de 2%“, a mai spus gospodarul-şef al comunei Lumina, Dumitru Chiru.

 
Un alt proiect, care se aproprie de finalizare, constă în pietruirea tuturor drumurilor de pământ din comună. Un obstacol în calea finalizării investiţiei finanţate de Consiliul Judeţean Constanţa este tot vremea rea.
 
 
 
 
 
 
 


 

 


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii