Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:46 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiecte realizate doar în proporţie de 28 la sută sau în curs de finalizare Se caută sursă de finanţare pentru Centrul de Tineret din Cumpăna (document)

ro

26 Oct, 2017 00:00 1802 Marime text
Deşi sunt ani buni de când România este un stat membru al Uniunii Europene, sunt numeroase unităţi administrativ-teritoriale care nu sunt aliniate la standardele europene. Iată de ce primarii încearcă să atragă fonduri guvernamentale sau europene pentru a-şi rezolva problemele, însă întâmpină alte obstacole.
 
Comuna Cumpăna se numără printre localităţile care, de-a lungul timpului, au elaborat şi implementat numeroase proiecte cu finanţare din fonduri europene nerambursabile. Însă, pe lângă birocraţia de care se loveşte fiecare primar când vine vorba de depunerea unui astfel de proiect, adesea apar societăţi ce reuşesc să câştige lucrările şi, în timp, se dovedeşte că nu fac faţă sarcinilor pe care şi le-au asumat.
 
În astfel de situaţii, beneficiarul, în speţă, Primăria, rămâne cu lucrarea neterminată şi, dacă vorbim de fonduri europene, neîncadrarea în termenul stabilit implică returnarea sumelor alocate. Primarul comunei Cumpăna, ec. Mariana Gâju, a confirmat că o situaţie de acest gen s-a petrecut şi în localitate. „Din păcate, un singur proiect cu finanţare europeană l-a pierdut Primăria Cumpăna. Este vorba despre un proiect pe care îl aveam în parteneriat cu Zona Metropolitană Constanţa şi prin care trebuia să construim un centru de tineret. Din cauza societăţii ISCIM, proiectul s-a blocat şi a rămas realizat doar în proporţie de 28%. Asta pune în pericol chiar existenţa Zonei Metropolitane Constanţa, care a fost somată să returneze banii primiţi de la UE şi care, acum, a apelat la instanţă pentru a soluţiona cazul. Zona Metropolitană Constanţa a organizat licitaţia, dar Primăria Cumpăna este beneficiarul, cel care a pierdut“, a menţionat Mariana Gâju.

Se caută altă sursă de finanţare

Prin implementarea acestui proiect declarat eligibil şi finanţabil prin Programul Operaţional Regional, ar fi urmat să se construiască în comună o bibliotecă cu biblionet, o sală de spectacole, o sală de fitness şi un parc de agrement. Proiectul nu s-a mai realizat deoarece „societatea respectivă s-a dus şi a licitat toate cele opt proiecte pentru tineret, le-a câştigat şi n-a fost în stare să le execute în termenul prevăzut“. Astfel, în locul finalizării celor propuse, Zona Metropolitană Constanţa se chinuie prin procese să dovedească faptul că nu este vinovată de nerealizarea acelui proiect, iar reprezentanţii administraţiei publice locale din Cumpăna, „beneficiarul rămas cu un mort în curte“, aleargă după altă sursă de finanţare, care să permită continuarea lucrărilor, pentru că bugetul local nu permite acoperirea acelor costuri.

Proiect început de doi ani

Proiectul de pietruire şi asfaltare a 12,7 kilometri de drumuri, realizat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, se apropie de final. „Acesta a fost demarat acum doi ani, dar s-a făcut în etape. Asta deoarece constructorul a licitat şi a câştigat mai multe lucrări şi cum Cumpăna nu-i buricul pământului şi nici nu-i pe traseu internaţional cum te duci spre Mihail Kogălniceanu, preferă să se axeze pe alte lucrări, iar pietruirea şi asfaltarea noastră au avut de aşteptat. Oricum, trebuie să precizez că proiectul acesta trebuie terminat în trei ani, iar lucrările au fost eşalonate. ştiu că lumea este nemulţumită că lucrările nu se termină mai repede şi generează disconfort, dar asta este situaţia şi nu depinde de noi“, a explicat primarul comunei Cumpăna, ec. Mariana Gâju.

Investiţie unică pentru sport

Cel mai modern complex sportiv din judeţul nostru se construieşte de la zero în comuna Cumpăna. Realizat pe o suprafaţă de 27.000 mp, Complexul Sportiv „Sfântul Nicolae“ cuprinde nu doar terenuri de sport sau piste de alergare, ci şi spaţii de cazare pentru sportivii care vor veni aici. 

„La finalizarea proiectului, Cumpăna va deveni un punct de referinţă pentru găzduirea anumitor competiţii sportive deoarece toate construcţiile vor respecta dimensiunile şi normele recomandate de regulamentele federaţiilor sportive naţionale, precum şi standardele, normele tehnice şi sanitare în vigoare“, a menţionat şefa administraţiei publice locale.
 
De asemenea, complexul va mai cuprinde teren de fotbal/rugby cu nocturnă, teren de oină, teren de baschet, pistă de atletism cu zone pentru alergare, aruncarea ciocanului, aruncarea discului şi aruncarea greutăţii, teren de handbal, două terenuri de tenis cu nocturnă şi un teren de volei. Proiectul prevede şi gradene acoperite, pentru 842 de spectatori şi patru locuri pentru persoanele cu handicap, spaţii pentru depozitarea materialelor sportive, precum şi grupuri sanitare pentru public şi persoane cu dizabilităţi locomotorii.
 
Sursa foto: Facebook ştiri Cumpăna şi ziuact.ro
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii