Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:55 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Parcul central, aproape finalizat. Va fi inaugurat în decembrie Cadou de sărbători pentru toţi locuitorii din Eforie

ro

27 Nov, 2014 00:00 4879 Marime text
În prag de Crăciun, Primăria oraşului Eforie promite să le facă un frumos dar locuitorilor oraşului. Unul dintre cele mai importante proiecte europene la care reprezentanţii administraţiei publice locale au lucrat este cel al parcului de recreere din localitate.

Derulat din fonduri de la Uniunea Europeană, cu finanţare de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice, prin POR 2007-2013, investiţia presupune amenajarea unui parc pe o suprafaţă de aproximativ 8.000 de metri pătraţi, care va oferi o imagine complet nouă întregii zone. Realizarea parcului va însemna totodată şi noi spaţii de joacă pentru copii, înlocuirea mobilierului stradal, schimbarea surselor de iluminat public, reabilitarea şi asfaltarea aleilor pietonale. De asemenea, vor fi instalate o scenă pentru spectacole festive şi concerte, piste speciale pentru un skate park şi fântâni arteziene. Valoarea totală a proiectului a fost de 3.107.596,76 lei, iar cea totală eligibilă de 2.424.713,32 lei. Contribuţia Primăriei Eforie a fost de doar 2% în acest proiect, care a avut o perioadă de implementare de 17 luni.

Amplasat în Eforie Sud, pe strada Dezrobirii, în zona Restaurantului Cazino, parcul va deveni punctul central al unei zone complet reabilitate. „Au fost asfaltate aleile, s-a montat un sistem nou de iluminat nocturn, au fost amplasate piese de mobilier specific şi toate celelalte aspecte prevăzute în proiect. Sperăm ca parcul din Eforie să fie unul realmente competitiv pentru alte grădini publice din ţară. Ne dorim ca, prin amenajarea acestui parc, să aducem şi un plus economic şi turistic zonei, iar semnalele primite până acum sunt îmbucurătoare“, susţine primarul Ovidiu Brăiloiu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii