Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:19 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Masă frăţească de post la hramul bisericii Sfânta Parascheva, sărbătorită de toată comunitatea locală de la Grădina (galerie foto)

ro

15 Oct, 2015 00:00 2665 Marime text
 

Primăria şi Consiliul Local Grădina, în frunte cu primarul Gabriela Iacobici, alături de 300 de enoriaşi ai comunei, dar şi de reprezentanţi ai bisericii, au celebrat, pe data de 14 octombrie, hramul sfântului lăcaş de cult din localitate, ocrotit de Sfânta Cuvioasă Parascheva. Sărbătoarea creştină a fost dublată de sărbătoarea elevilor, căci, la zi de mare sărbătoare duhovnicească, la Grădina, a avut loc şi Ziua Şcolii.
 
Anul acesta, hramul bisericii a fost mai special decât în anii trecuţi. Şi asta pentru că autorităţile locale au schimbat înfăţişarea bisericii. De aproximativ o lună, la biserică au fost începute lucrări de schimbare a gardului şi de reclădire a unei toalete şi a unei fântâni. Înainte de sărbătoarea localităţii, obiectivele au fost finalizate. „Gardul era vechi, din piatră, inestetic. S-a reclădit postamentul gardului, iar partea de sus a fost făcută din fier. Gardurile laterale sunt realizate din plăci de beton. De asemenea, am decis să amenajăm şi o parcare“, a explicat primarul.

Sarmale şi pachete de post


Aşa cum se cuvine şi cum credincioşii au fost obişnuiţi, şi în acest an, de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea localităţii, creştinii ortodocşi de pe raza comunei Grădina au luat parte la slujba oficiată de preotul paroh. „Slujba care se face la hramul bisericii este una aparte, este o slujbă specială, iar evenimentul în sine îi aduce împreună pe oameni. Locuitorii au pus mână de la mână şi au făcut toate pregătirile necesare. Toate au fost cumpărate din colecta oamenilor şi din donaţii“, a declarat primarul Gabriela Iacobici.
 
După săvârşirea liturghiei, curtea bisericii s-a transformat într-un furnicar de oameni, iar harnicele gospodine nu mai pridideau cu treaba. „După slujbă, le-am oferit celor prezenţi, aşa cum se obişnuieşte la ceas de sfântă sărbătoare, aproximativ 300 de pachete ce au conţinut dulciuri, fructe şi sucuri. Nu în ultimul rând, am împărţit oamenilor peste 1.000 de sărmăluţe de post făcute de gospodinele din localitate. Ne bucurăm tare mult că am reuşit să ducem la bun sfârşit ceea ce ne-am propus şi asta se datorează numai Celui de Sus“, a mai spus primarul Gabriela Iacobici.


 
„A fost o zi frumoasă şi foarte specială pentru toţi creştinii ortodocşi din localitate şi sperăm că am reuşit să le facem o bucurie tuturor credincioşilor“, a declarat şefa administraţiei locale de la Gradina, Gabriela Iacobici.
 
Nu în ultimul rând, după ce, anul trecut, Cimitirul Ortodox din localitate a fost reamenajat şi sistematizat, acum a venit rândul cimitirelor musulman şi adventist să fie reabilitate. „Refacem gardurile da la aceste cimitire foarte vechi. Avem aici chiar şi morminte vechi de sute de ani, iar gardul vechi nu doar că era inestetic, dar devenise nesigur. Nu este o investiţie foarte mare, gardul fiind făcut din plăci de azbociment, dar este necesară“, a adăugat primarul Gabriela Iacobici.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii