Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:51 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lucrările la reţeaua de gaze şi canalizare, continuate Primarul Vasile Delicoti caută soluţii pentru asfaltarea întregii localităţi

ro

29 Jan, 2015 00:00 1819 Marime text

Deşi Executivul nu a fost deloc darnic anul acesta, Primăria comunei Poarta Albă neavând vreun ban alocat în bugetul pe 2015, primarul comunei Poarta Albă are pentru 2015 proiecte mari de continuat. Cu toate acestea, şeful administraţiei publice locale nu se plânge că a fost sărit din cărţi, ci caută orice soluţie pentru a putea merge înainte. Pentru o parte din proiecte, aleşii locali au primit deja finanţare prin fonduri europene, însă pentru altele, instituţia trebuie să asigure cel puţin partea de cofinanţare. Anul acesta, primarul Vasile Delicoti trebuie să găsească fonduri de la buget pentru a putea asfalta cei 5 kilometri de drum public din cartierul Via. Pentru acest proiect însă, gospodarul-şef aşteaptă deschiderea liniilor de finanţare pe fonduri europene pentru a putea în acest fel să depună un proiect pentru asfaltarea întregii localităţi. Cel puţin drumul care duce spre cartierul de tineri are nevoie imperioasă de reabilitare, mai ales că urmează să fie construite aici noi blocuri ANL. Administraţiei publice locale i-a fost aprobată finanţarea pentru construirea a două blocuri de tip ANL destinate tinerilor de până în 35 de ani. Blocurile urmează să fie construite de strada Palatului, din acest cartier. „Proiectul se află la CNI, momentan se fac procedurile pentru licitaţia privind construcţia a 54 de apartamente şi garsoniere, cu o suprafaţă medie de 40 mp“, a declarat primarul comunei Poarta Albă.

 Reabilitarea şi extinderea şcolii, o prioritate

Pe lângă aceste investiţii, la Poarta Albă vor fi continuate lucrările la reţeaua de canalizare din Nazarcea şi Poarta Albă Nord - Cartier Via, urmând ca reţeaua de gaze să fie extinsă pentru întreaga localitate. „Sperăm ca până la vară aceste lucruri să fie gata, pentru ca mai apoi sa începem lucrările de asfaltare“, a explicat primarul Vasile Delicoti. Nu în ultimul rând, o prioritate importantă pentru şeful administraţiei publice locale este proiectul de reabilitare şi extindere a şcolii de la Poarta Albă, proiect care speră să fie finalizat până la debutul anului şcolar 2015 - 2016.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii