Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:42 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deşi legislaţia este greoaie Primăria Techirghiol pregăteşte noi proiecte cu finanţare europeană

ro

06 Oct, 2016 00:00 2010 Marime text

 
În perioada 20-22 septembrie, o delegaţie reprezentând administraţia publică locală din Techirghiol s-a deplasat la Varşovia pentru a participa la Conferinţa Internaţională privind Dezvoltarea Urbană Durabilă în Uniunea Europeană. Deplasarea a fost aprobată, anterior, printr-o hotărâre a Consiliului Local Orăşenesc Techirghiol.
 
Primarul oraşului Techirghiol, Iulian Constantin Soceanu, împreună cu şeful Biroului Taxe şi Impozite din localitate, a revenit din primul său schimb de experienţă efectuat peste hotare în calitate de edil-şef. Este vorba despre o deplasare organizată în cadrul Zonei Metropolitane Constanţa (ZMC), iar din delegaţia română au făcut parte mai mulţi edili, printre care s-au regăsit reprezentanţi din Constanţa, Năvodari, Lumina, Ovidiu, Agigea, Techirghiol, Tuzla, Valu lui Traian şi Murfatlar.
 
„Am răspuns unei invitaţii formulate de către reprezentanţii administraţiei locale din Varşovia. Această deplasare a fost extrem de constructivă şi utilă mai ales pentru noi, primarii aflaţi la primul mandat. Varşovia este un exemplu în ceea ce priveşte implementarea proiectelor cu finanţare din fonduri europene nerambursabile, având o absorbţie undeva aproape de 100%. Am remarcat că este foarte bine organizată din punctul acesta de vedere şi consider că am avut oportunitatea de a obţine informaţiile necesare astfel încât să ajungem şi noi la o absorbţie mult mai bună a fondurilor europene”, ne-a declarat edilul-şef al oraşului Techirghiol.
 
Deplasarea la Varşovia a scos însă la iveală o problemă ce trenează de ceva vreme şi care îngreunează munca autorităţilor locale în elaborarea şi implementarea proiectelor finanţate din fonduri UE: legislaţia. „Am constatat, iarăşi, că la noi legislaţia este greoaie. Ne dăm nişte legi potrivnice, care ne îngreunează procesul prin care să ducem la bun sfârşit, cu uşurinţă, proiectele pe fonduri europene şi, implicit, absorbţia acestor fonduri nerambursabile. La Varşovia legislaţia este simplă, coerentă, ceea ce a dus la foarte puţine probleme pe parcursul implementării proiectelor pe fonduri europene”, a afirmat primarul Iulian Constantin Soceanu. 

Perseverenţă în absorbţia de fonduri europene

Scopul deplasării primarului din Techirghiol la Varşovia a fost acela de a face un schimb de experienţă exact cu privire la ceea ce presupune elaborarea şi implementarea proiectelor finanţate prin fondurile alocate de Uniunea Europeană în exerciţiul financiar european 2014-2020. Totodată, Soceanu a avut oportunitatea de a discuta cu colegii români mai experimentaţi decât el în domeniul administraţiei publice locale, acesta recunoscând: „Sunt diverse speţe pe care dânşii le-au întâlnit pe parcurs şi pe care voi şti să le abordez şi să le depăşesc folosindu-mă de informaţiile primite”.
 
Revenind la scopul principal al deplasării la Varşovia şi care ar fi putut să-i reducă din elan în urma celor descoperite, se pare că edilul-şef nu se lasă influenţat aşa uşor. Deşi legislaţia actuală română este extrem de stufoasă, iar birocraţia pune beţe în roate în plus administraţiilor publice locale care se încumetă să atragă alocări europene nerambursabile, primarul oraşului Techirghiol, Iulian Constantin Soceanu, nu se dă bătut. „Noi vom continua să facem proiecte, să încercăm să atragem fonduri europene în localitate, chiar dacă legislaţia este un impediment. Cu cât vom simplifica procedurile, cu atât absorbţia de fonduri europene va fi mult mai bună. Chiar şi în acest context, vom merge înainte cu legislaţia noastră minunată şi, cum am reuşit până acum să obţinem finanţări nerambursabile de la Uniunea Europeană, vom reuşi şi pe viitor. Deja suntem în pregătirea unor proiecte, deocamdată la stadiul de studii de fezabilitate, dar, până la finele anului, vrem să depunem deja un prim proiect”, a concluzionat şeful administraţiei publice locale din Techirghiol, Iulian Constantin Soceanu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii