Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:49 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De Crăciun, fiecare pensionar va primi un pachet de alimente, la Ciocârlia

ro

10 Dec, 2015 00:00 2989 Marime text


Investiţiile primăriilor din judeţ au avut de suferit în 2015. Banii alocaţi la începutul anului de la bugetul de stat şi apoi la rectificarea bugetară au fost insuficienţi pentru ca mulţi dintre primari să se mai gândească la proiecte ambiţioase de dezvoltare comunitară.

În multe dintre comunele constănţene, în anul de graţie 2015, încă mai este nevoie de proiecte de modernizare a reţelelor de alimentare cu apă, de canalizare sau de reabilitare a drumurilor.
 
Traian Dragomir, primarul comunei Ciocârlia, a afirmat, încă de la începutul anului, că instituţia pe care o conduce nu dispune de bani pentru lucrări mari. „Avem nevoie să asfaltăm drumuri, trebuie să investim în infrastructură, dar, dacă nu sunt bani, facem şi noi ce putem. Nu avem fonduri nici măcar pentru studiile de fezabilitate necesare în demararea proiectelor. Pentru asfaltări, spre exemplu, este nevoie de bani mulţi, de ordinul milioanelor de euro. Sunt proiecte aproape de neatins pentru noi“, a declarat şeful autorităţii publice locale de la Ciocârlia.
 
Ciocârlia a primit abia acum câteva săptămâni, prin hotărâre de Consiliu Judeţean, bani pentru sprijinirea proiectelor de infrastructură rutieră din localitate. „Avem de scos din noroaie 6,7 kilometri de drum la IAS Stejaru şi 3,4 kilometri la IAS Cilacer. Aici am mai pietruit noi, dar mai e de făcut mai bine de jumătate“, a explicat Dragomir.


 
În altă ordine de idei, gospodarul-şef este dezamăgit că lipsa banilor a condus la suspendarea unor proiecte. „Nu avem bani nici pentru finalizarea lucrărilor începute la cele două capele mortuare, nici pentru terenul de sport. Am terminat de construit spaţiile, am făcut toate lucrările la exterior. Am ajuns acum la finisajele interioare, unde ne-am văzut nevoiţi să ne oprim, pentru că, la fel ca la capelele mortuare, s-au terminat banii. Am terminat una dintre capele, dar pentru cealaltă nu mai sunt bani. Sperăm să finalizăm proiectul anul viitor“, a mai spus primarul Traian Dragomir. „Capelele pe care le-am proiectat pentru cele două sate nu sunt mari, au suprafeţe de aproximativ 90 de metri pătraţi. Investiţiile pentru ambele construcţii ajung la suma de 150.000 de lei. Vom relua lucrările de la capela din Ciocârlia de Jos anul viitor“, a adăugat Dragomir.
 
Dar pentru că se apropie sărbătorile şi mulţi dintre locuitori nu au nici ce pune pe mese, administraţia publică locală face, ca în fiecare an, tot posibilul pentru ca niciunei familii nevoiaşe să nu îi lipsească măcar alimentele de bază în această perioadă. Astfel, bătrânii vor primi pachete cu alimente, iar elevii vor avea parte de dulciuri. „Am dat deja o hotărâre de Consiliu Local. După 20 decembrie, vom distribui acasă bătrânilor pachetele care conţin cozonac, un pui, alimente de bază, iar copiilor le vom da darurile de la Moş Crăciun atunci când vor face serbările“, a explicat Dragomir.
 
Chiar dacă şi-ar fi dorit ca anul acesta comuna să îmbrace straie luminoase de sărbătoare, Primăria nu a reuşit decât să le recondiţioneze şi să le monteze pe cele din anii trecuţi.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii