Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:17 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#sărbătoreşteDobrogea Regele Carol I - „Deschiderea drumului pe mare era o trebuinţă a propăşirei comerţului“

ro

26 Oct, 2017 00:00 4256 Marime text
Discursul cu ocazia inaugurării lucrărilor Portului Constanţa, 27 septembrie 1909:
 
„Cu mare bucurie am venit în Dobrogea spre a inaugura marile lucrări ale portului Constanţa datorite, ca şi falnicul pod peste Dunăre, ştiinţei şi hărniciei inginerilor români, sub priceputa conducere a şefilor lor.
 
Deschiderea drumului pe mare era o trebuinţă a propăşirei comerţului. Porturile maritime, sunt plămânii unei ţări, de aceaia guvernul nu a cruţat nimic pentru a da portului Constanţa tot ceea ce a trebuit spre a îndeplini înalta sa misiune. Încă de la început am urmărit cu cel mai viu interes şi am supravegheat aceste lucrări care au dat comerţului nostru un avânt aşa de puternic şi am legat tot mai strâns Dobrogea de căminul strămoşesc.
 
Cu drept cuvânt putem privi dar acest port ca un factor de căpetenie al propăşirei noastre economice şi ca o mândrie naţională. Portul Constanţa, cu ajutorul serviciului nostru maritim, ne-a pus în legătură statornică şi directă cu târgurile străine, mai ales cu apusul Europei care este cel mai mare cumpărător al produselor noastre naţionale.
 
Activitatea acestui centru comercial, care se va desfăşura desigur fără dauna pentru porturile noastre dunărene, va fi adevăratul barometru al desvoltărei noastre economice. De aceia am credinţa că marile lucrări ce s-au săvârşit până acum nu sunt decât un început faţă de ce rezervă viitorul, şi că Constanţa va deveni peste un timp nu prea îndepărtat unul din cele mai importante porturi ale Mării Negre.
 
Cu acest prilej nu pot să nu remarc azi o legătură strânsă şi apropiată a Dobrogenilor de sufletul nostru cu intrarea lor în deplină viaţă constituţională a ţării. Prin această întrupare desăvârşită a Dobrogei la Patria Română de la sânul nimic n-o mai poate despărţi, s-a înfăptuit pe veci ţinta străbunilor luptători pentru stăpânirea ţărmului Mării Negre, visul bătrânului Mircea Voevod şi a lui Ștefan cel Mare.
 
Cu adâncă recunoştinţă mulţumesc tuturor pentru primirea strălucită cu care am fost întâmpinaţi din partea oraşului, ca şi pentru bunele urări ce mi s-au adus în cuvinte aşa de călduroase şi măgulitoare şi sunt fericit că am plăcutul prilej a ridica paharul meu pentru prosperarea mereu crescândă a portului Constanţa şi pentru fericirea scumpilor noştri dobrogeni“.
 
E.B. Lazarovici, „Construcţia şi exploatarea portului Constanţa“, în „Analele Dobrogei“, An 1, Nr. 1, 1920
 
(„Dobrogea 1878-2008. Orizonturi deschise de mandatul european“, volum coordonat de Valentin Ciorbea, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2008, pagina 29)
 
Citeşte şi: 
 
ZIUA de Constanţa lansează, în curând, Îndreptarul de iubire
 
Zi după zi, până la Ziua Dobrogei, ZIUA de Constanţa va fi semnalul, apelul, conştiinţa care #sărbătoreşte Dobrogea

Ziua Dobrogei, 139 de ani. 14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
 
Categorie Ziua Dobrogei

#citeşteDobrogea
Ing. G. Budeanu - „Constanţa trebuie să devină gura, debuşeul principal de exportare şi importare al României“


#scrieDobrogea 
Instituţii emblematice în Dobrogea. Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa“ 

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii