Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:21 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#sărbătoreșteDobrogea Mesajul ministrului Culturii și Identității Naționale, Lucian Romașcanu

ro

01 Dec, 2017 00:00 2655 Marime text
Dobrogea este tărâmul despre care am putea spune că a inspirat însăși mottoul Uniunii Europene, „Uniți în diversitate“, în care numeroase grupuri etnice trăiesc în spirit de coexistență și într-un dinamism permanent al culturilor balcanice și orientale.
 
Revenirea la patria-mamă în 1878, ca urmare a Tratatului de la Berlin, și jertfa Armatei Române din timpul Războiului pentru Întregirea Neamului au făcut ca teritoriul dintre Dunăre și Mare să devină parte a idealului național. Chiar dacă Balcicul, locul de suflet al Reginei Maria, a revenit în 1940 Bulgariei, spațiul cultural-spiritual al Dobrogei este, dincolo de orice graniță, un areal unde cultura a vegheat fără încetare la dezvoltarea elementului românesc în dialog cu tradițiile vecine.
 
Le urez dobrogenilor „La mulți ani!“ și îmi pun speranța că, într-o zi, exemplul conviețuirii pașnice pe care îl dau de secole va inspira regiuni de pe întreg mapamondul.
 
Cotidianul ZIUA de Constanța publică, în această perioadă, mesaje dedicate Zilei Dobrogei, în cadrul proiectului #SărbătoreșteDobrogea, dedicat împlinirii a 139 de ani de la revenirea provinciei la România și a 17 ani de activitate jurnalistică. Fie că Dobrogea este locul lor natal sau nu, personalități din diferite domenii și reprezentanți ai instituțiilor de pe plan local și național ni s-au alăturat în acest proiect aniversar, transmițând pentru cititorii noștri mesaje dedicate celebrării provinciei istorice dintre Dunăre și mare. Rămâneți alături de noi pentru a marca această sărbătoare!
 
Sursa foto: youtube.com

Citește și:

Ziua Dobrogei, 139 de ani. 14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
 
Categorie Ziua Dobrogei

#scrieDobrogea
La 1 Decembrie 1918, rănită grav de ocupanți, Dobrogea își chema cetățenii acasă


#sărbătoreșteDobrogea 
Mesajul Dr. Dan Gabriel Sîmbotin, cercetător științific I, Filiala Iași a Academiei Române. 
Dobrogea și regăsirea de sine a românilor


#sărbătoreșteDobrogea
Mesajul acad. Prof. Dr. Păun Ion Otiman, Președintele Filialei Timișoara a Academiei Române


#sărbătoreşteDobrogea 
Mesajul companiei Comvex SA, unul dintre cei mai importanţi operatori portuari din Europa Centrală și de Est


#scrieDobrogea
Salvăm Edificiul Roman cu Mozaic sau... timpul mai are răbdare?
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii