Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:19 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul inspectorului-șef al IJJ Constanța, col. Constantin Dima, și al comandantului GJM Constanța, lt.-col. Mihai Daniel Ferencz

ro

12 Nov, 2017 00:00 4088 Marime text
Se împlinesc anul acesta 139 ani de când tânăra armată română, din care făcea parte și Jandarmeria, ieșea victorioasă din prima mare confruntare armată desfășurată pe un teritoriu străin și împotriva unui inamic de temut al vremii. România obținea, prin ceea ce avea să devină cunoscut drept Războiul de Independență, recunoașterea independenței de stat și a suveranității sale asupra teritoriului dintre Dunăre și Marea Neagră.
 
Revenirea Dobrogei, străvechi pământ getic, la România, după mai bine de patru secole de ocupație otomană, a însemnat în realitate împlinirea aspirațiilor românilor dobrogeni. Documentele vremii menționează faptul că, în timpul războiului, românii dobrogeni s-au înrolat în armată ca voluntari, animați de dorința contribuției la victoria armatei române și posibilitatea unirii cu România.
 
Ca locuitori ai acestui spațiu danubiano-pontic, cu o componență etnică diversă: români, turci, tătari, germani, aromâni, bulgari, lipoveni, greci, romi, italieni etc., putem afirma cu mândrie că Dobrogea reprezintă un model de conviețuire etnică și cooperare armonioasă, distinct în peisajul etnografic românesc.
 
Cu toții le suntem datori, cu cinste și recunoștință, înaintașilor noștri, care, prin patriotismul și jertfa lor, au făcut ca noi să trăim azi într-un stat unit și independent. O națiune poate supraviețui peste timp doar dacă știe să prețuiască și să-și transmită din generație în generație moștenirea istorică.  
Cotidianul ZIUA de Constanţa publică, în această perioadă, mesaje dedicate Zilei Dobrogei, în cadrul proiectului #SărbătoreşteDobrogea, dedicat împlinirii a 139 de ani de la revenirea provinciei la România şi a 17 ani de activitate jurnalistică. Fie că Dobrogea este locul lor natal sau nu, personalităţi din diferite domenii şi reprezentanţi ai instituţiilor de pe plan local şi naţional ni s-au alăturat în acest proiect aniversar, transmiţând pentru cititorii noştri mesaje dedicate celebrării provinciei istorice dintre Dunăre şi mare. Rămâneţi alături de noi pentru a marca această sărbătoare!
 
Citeşte şi:

ZIUA de Constanţa lansează, în curând, Îndreptarul de iubire
 
Zi după zi, până la Ziua Dobrogei, ZIUA de Constanţa va fi semnalul, apelul, conştiinţa care #sărbătoreşte Dobrogea

Ziua Dobrogei, 139 de ani. 14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017

Ziua Dobrogei

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul şefului Muzeului de Arheologie „Callatis“, Sorin Marcel Colesniuc

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul lui Petrică Miu, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii