Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:35 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru solista Veronica Diaconu

ro

09 Jul, 2018 00:00 2851 Marime text
Soprana Veronica Diaconu, fostă solistă la Teatrul Liric (Opera) din Constanţa, s-a născut la 16 februarie 1941, în Constanţa, într-o familie care a ajuns la a patra generaţie de constănţeni.
 
Absolventă a Conservatorului din Iaşi, soprana a cântat şi a încântat, timp de peste trei decenii, publicul iubitor de operă din Constanţa, din ţară, din străinătate, dar şi turiştii germani care veneau odinioară pe litoralul românesc şi participau, în calitate de spectatori, la reprezentaţiile oferite de Teatrul Liric. A cântat în corul Operei din Constanţa pe vremea dirijorului Constantin Daminescu, a urmat Conservatorul, însă a revenit ca solistă pe aceeaşi scenă.
 

  
Printre cei 62 de seniori ai teatrului constănţean omagiaţi, pe 12 iunie 2018, la evenimentul „Incredibila memorie a teatrului constănţean“, organizat de cotidianul ZIUA de Constanţa, s-a numărat şi soprana Veronica Diaconu, care a fost distinsă cu medalia „Jean Ionescu“ din partea cotidianului ZIUA de Constanţa şi cu placheta #RespectTeatru din partea Consiliului Judeţean, dar şi cu o scrisoare de mulţumire din partea Primăriei Municipiului Constanţa.
 
Tot începând din 12 iunie 2018, cotidianul ZIUA de Constanţa vă oferă posibilitatea să citiţi, în varianta digitalizată, şapte dintre cele mai importante cărţi dedicate teatrului constănţean, scrise de Jean Badea, Anaid Tavitian, Georgeta Mărtoiu şi Adrian Doxan şi pe care le puteţi accesa AICI
 
 
Citeşte şi:

 #RespectTeatru Au construit din iubire, iar ZIUA de Constanţa le-a oferit... nemurire. Digitalizarea celor şapte cărţi despre comunitatea teatrală constănţeană a provocat un proiect unic în România (galerie foto)

 
 
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari