#RespectTeatru #CiteşteDobrogea #Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii Prof. univ. dr. Ion Coja. Un Teatru Naţional la Constanţa?

„Da, la un moment dat am auzit această vorbă! Că n-ar fi rău şi nici imposibil ca, la Constanţa, Teatrul Dramatic să fie înălţat în grad şi făcut, declarat Teatru Naţional!
Era, dacă nu mă înşel, în zilele Festivalului de Teatru Politic, cu lume multă şi bună, venită din toate cele patru zări ale ţării, şi în mai multe grupuri de comentatori a ceea ce se petrecea pe scena tomitană şi în jurul acesteia, am auzit discuţii pe această temă.

Mărturisesc că m-am cam mirat, nu mă gândisem că teatrul din Constanţa ar avea o asemenea vocaţie, dar, pus în situaţia de a lua în calcul o asemenea ipoteză, o asemenea idee, o asemenea propunere, îmi dădeam seama că nu-mi era deloc greu să adaug şi eu câteva argumente la cele pe care le aveau în vedere preopinenţii mei, în frunte cu d-na Georgeta Mărtoiu, de departe cea mai tenace susţinătoare a existenţei şi excelenţei spiritului dobrogean, al stilului dobrogean! Inclusiv în teatru! Şi când spun teatru, mă gândesc deopotrivă la spectacol şi la text, la actori (regizori) şi scriitori deopotrivă.
 
Dacă ar fi să se facă inventarul argumentelor cu care constănţenii şi-ar putea susţine această pretenţie dinaintea celor în drept s-o valideze, s-o onoreze, am constata uşor că lista este lungă şi consistentă, conţinând chiar şi elemente pe care nu le-a putut invoca la vremea respectivă şi nici azi, nici unul dintre teatrele cărora li s-a dat voie să-şi treacă pe frontispiciu cuvântul national.
 
Festivalul Teatrului Politic s-a ţinut în mai multe ediţii. Ediţia la care mă refer s-a desfăşurat pe la sfârşitul anilor '70, iar eu am avut privilegiul de a fi autorul cu care s-a prezentat în festival Teatrul de Stat (cum se numea pe atunci) din Constanţa. Cu piesa «Credinţa» (n.r. vezi foto), care şi-a avut premiera în cadrul festivalului. Ţin bine minte atmosfera, spiritul acelor zile când, în dezbaterile aprige ce se desfăşurau dimineaţa, s-au conturat poziţii ideologice (sic!) într-un raport de forţe cu totul nou, inedit propriu-zis, pe care nu l-aş rememora acum dacă nu ar fi vorba de raportul de forţe în care ne situăm noi azi, pe plan mondial, când, de cel puţin zece ani, confruntarea majoră de idei şi forţe materiale repartizează lumea, îndeosebi lumea creatorilor de cultură şi a «consumatorilor» de cultură, în spatele a două baricade: baricada (şi opţiunea) mondialistă şi cea naţionalistă.
 
Eu, atunci, la Festivalul Teatrului Politic de la Constanţa ediţia a II-a, am priceput că acesta este de fapt meciul în care jucăm!
 
Să mă explic!
Scrisesem piesa «Credinţa», un soi de amestec de poem dramatic şi teatru pirandellian, în care făceam, într-o tehnică
zic eu modernă, elogiul lui Carol I, al Brătienilor, al românismului, cu aluzii la Basarabia, la imperialismul sovietic, cu trimiteri destul de străvezii la actul politic banditesc de la Yalta, cu aluzii la Cehoslovacia 1968 şi alte «şopârle», anticomuniste în principal!
 
Cu toţii, în frunte cu Jean Ionescu, directorul teatrului, Romeo Profit, şeful doamnei Mărtoiu (dar de care ştia să asculte!) şi Constantin Dinischiotu, regizorul spectacolului, eram conştienţi că vom avea de furcă cu cenzura comunistă. Şi n-a fost uşor, într-adevăr! Atât pe text, cât şi la vizionarea repetiţiilor, sfaturile tovărăşeşti n-au lipsit! (Atunci am auzit de la actorul Emil Bârlădeanu anecdota cu stâlpul de telegraf, stâlp care, în varianta clasică, este trunchiul unui copac ce creşte drept, adică al unui brad. Deci: «Ce este un stâlp de telegraf?». «Stâlpul de telegraf este un brad bine vizionat de Direcţia Teatrelor...») Cam la aşa ceva se ajungea cu amputările sugerate sau impuse de tovarăşii de la Direcţia Teatrelor… Norocul meu a fost să nu ajung la cheremul unui Theodor Mănescu (sau alţii ca el), ci am avut ca «cenzor» pe C. Măciucă, ce a fost de partea mea, adică de partea piesei şi a spectacolului, ajutându-l efectiv să crească!
 
După fiecare spectacol, a doua zi, discuţii teoretice despre teatru, teatrul politic în primul rând, cu trimiteri la piesele jucate la Festival. Surpriza mare pentru mine atunci a fost să constat că nişte oameni pe care contam (Valentin Silvestru, Horia Deleanu, Ernest Maşek), despre care eram convins că gândim la fel, împotriva sistemului comunist, s-au arătat foarte reţinuţi, dacă nu chiar reticenţi şi potrivnici accentelor anti din piesă, pe motiv că aceste accente vin de pe poziţia afirmării unor valori care sunt lipsite de modernitate. Am simţit, de altfel, dinainte de începerea festivalului, că Ernest Maşek va fi purtătorul de cuvânt al celor care vor contesta, într-un fel sau altul piesa mea. Dar nu mi-am dat seama de pe ce poziţie o vor contesta şi ce slăbiciune îi vor găsi!
 
Rezumând, adică menţionând numai impresia finală, piesa mea, i-a deranjat pentru naţionalismul ei! Actorii şi întreg teatrul constănţean exact pentru acest naţionalism, inspirat şi argumentat,
se ataşaseră de piesă. Iar cenzura de atunci, strict comunistă, aici avusese de obiectat! Cu tact, cu răbdare (este vorba în primul rând de răbdarea d-lui C. Dinischiotu), cu ajutorul unor referate
de specialitate, piesa fiind şi istorică, am trecut peste rigorile cenzurii comuniste. Şi m-am trezit; la dezbaterile teoretice din cadrul Festivalului, că oameni ca Ernest Maşek, care, la un pahar de bere, nu-şi ascundeau anticomunismul, să peroreze în public în apărarea unor teze «estetice» comuniste! Ba, câteva vorbe scăpate de mine la amintitul pahar de bere, mi-au fost puse în discuţie ( ca să nu spun reproşate) într-un soi de denunţare, de demascare (sic!) făcută cu mănuşi de catifea, în numele unor aşa-zise valori comuniste!...
 
Dar nu m-am lăsat prostit de baletul lui Ernest Maşek şi am înţeles unde bătea. Nu anticomunismul piesei îl deranja, ci naţionalismul, pledoaria, zic eu şi mai zic şi alţii, inspirată, pe care o făceam românismului. Am avut atunci, pentru prima dată, dovada că toată doctrina comunistă are o axă, o direcţie unică la care se subordonează toate componentele ideologiei şi practicii bolşevice: anti-naţionalismul!... Că unii se pot lepăda de comunism, de hainele acestuia, de uniforma şi sloganele comuniste, dar esenţa sa, bine camuflată în generoasa şi imposibila solidaritate internaţională a proletarilor, n-o pot abandona.
 
Ce-am vrut să spun cu cele de mai sus? Că în zilele, în anii aceia, Festivalul Teatrului Politic organizat de Teatrul de Stat din Constanţa a fost «ceva» cu totul deosebit, a însemnat ceva aparte în circulaţia de idei, a fost un act de normalitate cum puţine s-au mai petrecut. Atunci, cum spuneam, câţiva oameni serioşi, prizând corect calitatea momentului cultural şi intelectual creat de oamenii de cultură constănţeni, de publicul constănţean, s-au mirat că teatrul constănţean încă nu e teatru naţional.
 
Eu, ca să rememorez corect momentul acela, am simţit că dezbaterea provocată de Teatrul constănţean punea o problemă importantă nu doar pentru străvechea urbe tomitană şi pentru viitorul societăţii româneşti, ci prilejuise o alegere a apelor, o lămurire a situaţiei, de interes «maparnondial». Din păcate, mediatizarea acelor dezbateri a fost ca şi nulă, ceea ce nu mai depindea de inimoşii slujitori ai teatrului! Mă întreb dacă s-au păstrat stenogramele? ...
 
Oricum, eu îmi fac datoria şi depun mărturia de faţă: când, sper cât mai curând, se va face inventarul motivelor pentru care teatrului constănţean să i se recunoască vocaţia împlinită de teatru naţional, să nu se uite ediţiile acelui Festival de Teatru Politic, care, întorcând priviri şi spre viitor, mă întreb dacă n-ar trebui reluate!“
 
Textul face parte din antologia teatrală „Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii“, disponibilă în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa.
 
Despre prof. Ion Coja
 
Potrivit site-ului său personal, profesorul Ion Coja „s-a născut la Constanţa, la 22 octombrie 1942, într-o familie de mocani ardeleni, veniţi cu oile în Dobrogea la începutul secolului XX. Bunicii săi sunt originari din Bran, Răşinari şi Săcele. (…)
Ion Coja este absolvent al prestigiosului Liceu „Mircea cel Bătrân“, promoţia 1960. Termină la Bucureşti Facultatea de Litere în 1965 şi este oprit asistent la Catedra de lingvistică generală, la recomandarea şi insistenţele lui Alexandru Graur (…). Paralel cu activitatea didactică şi ştiinţifică, Ion Coja s-a afirmat şi ca autor de literatură şi publicistică (…). În 1979 a primit premiul Academiei Române pentru piesa de teatru «Credinţa», un text în care nu s-a temut să facă, pentru prima dată în anii de dictatură, o veritabilă apologie a rolului jucat de Brătieni şi de însuşi Carol I în istoria românilor“.

#citeștemaideparte
#memoriateatruluiconstănţean
#Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii
#Autoare - Anaid Tavitian, Georgeta Mărtoiu 
 
Dacă în urmă cu 119 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ VIRTUALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“ .

DREPTURI DE AUTOR
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA DE CONSTANȚA (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA DE CONSTANŢA sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa. 
 

Citeşte şi:
 
#RespectTeatru #CiteșteDobrogea #Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii Dr. Romeo Profit. Cu gândul și cu fapta la un semicentenar (galerie foto)
 
#RespectTeatru #CiteşteDobrogea #Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii 1951. Constanţa sovietică şi înfiinţarea Teatrului Dramatic (galerie foto)

#RespectTeatru #CiteşteDobrogea #Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii Prof. univ. dr. Ileana Berlogea. Din cutia amintirilor (galerie foto)

#RespectTeatru #CiteşteDobrogea #Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii Seri de teatru antic