Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:30 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Festivalul „Miturile Cetăţii“. Încă trei zile de evenimente, cu bucurie primite, pentru toate gusturile

ro

25 Jun, 2018 00:00 2699 Marime text
Seară de seară, spectacol după spectacol, cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru „Miturile Cetăţii“ se apropie de căderea cortinei. Dar să nu ne întristăm, mai sunt atâtea spectacole... Am văzut în aceste cinci zile constănţeni extrem de încântaţi să fie spectatorii unor evenimente teatrale excepţionale, pe toate gusturile şi din toate genurile.
 
Nu mai departe, ziua de duminică a fost un adevărat tur de forţă pentru constănţeanul dornic să nu scape niciun eveniment. După ce la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie au fost lansate cărţile „Teatru”, de Cătălina Florescu, şi „Teatrul... şi nu numai”, de prof. Valentin Sgarcea, a urmat reprezentaţia „The Sunset Limited” la Teatrul pentru copii şi tineret şi un recital de poezie religioasă la Catedrala Arhiepiscopală, iar la Teatrul de Stat, trupa de la „Tony Bulandra” din Târgovişte a prezentat „Balcanicele”, în timp ce în Piaţa Ovidiu, Famous Art ni l-a... readus pe „Omul oglindă”, din a doua seară de festival. Aseară însă, Faleza Cazinoului a fost polul atracţiei, unde trupa din Italia a Teatrului Astragali a prezentat o piesă antică.
 

Regizorul Răzvan Mazilu a cucerit publicul constănţean

 
Vineri seară (22 iunie), sala Teatrului de Stat a fost plină la refuz. Doar era o nouă reprezentaţie marca Răzvan Mazilu. Evident, nu le puteam trece cu vederea pe „Fecioarele noastre grabnic ajutătoare” (eveniment al Teatrului Excelsior din Bucureşti), pe cele şase adolescente eleve la Liceul Catolic „Maica Domnului“ grabnic ajutătoare. Şi care, timp de peste două ore, într-un decor total atipic pentru ceea ce am fost obişnuiţi (cubul multifuncţional... mare invenţie!) s-au metamorfozat în 12 (sau mai multe?) personaje care au umplut scena. De la introvertită, nebună, rockeriţă, grăsuţă ori cerebrală, am asistat la metamorfozări dintre cele mai neaşteptate, vizionarul regizor Răzvan Mazilu dovedind resurse artistice inepuizabile.
 
Într-o succesiune pe repede înainte, ca un fluviu de replici (poate că n-o fi fost prea în grabă, dar nouă aşa ni s-a părut), am fost martorii unei călătorii iniţiatice, cu poveşti lipsite de inhibiţii, chiar plină de exhibiţii, „pigmentată” cu momente muzicale live (executate din spatele scenei) ori cu înregistrări.
 
Cert este că, după spectacolul de revistă din deschiderea festivalului - „Zaraza”, maestrul Răzvan Mazilu ne-a purtat într-un alt registru - absolut uluitoare distanţa - , ceea ce ne-a stârnit pofta de a-i mai vedea surprinzătoarele producţii la Constanţa. Oare se poate?
 

Programul ultimelor trei zile de festival

 
Luni, 25 iunie
Teatrul de Stat, ora 19.00: „Păi despre ce vorbim noi aici, domnule?”, regia Alexandru Dabija, Teatrul Act, Bucureşti
 
Piaţa Ovidiu, orele 19.30-20.30, Famous Art, spectacol stradal „Statuile greceşti”
 
Piaţa Ovidiu, ora 21.30: „Svejk în concert”, spectacol de Ada Milea, Teatrul Naţional Cluj
 
Marţi, 26 iunie
Muzeul de Istorie, ora 11.00 - Lansarea revistei Scena.ro, redactor-şef Cristina Modreanu
 
Teatrul pentru Copii şi Tineret, ora 17.00: „Decalogul după Hess”, regia Tapasto Erno, Aradi Kamaraszinhaz şi Baza Teatrală de la Zsambek, Ungaria
 
Teatrul de Stat, ora 19.00: „Uimitoarele numere de singurătate ale lui Edward Gant”, regia Dragoş Alexandru Muşoiu, Teatrul Fani Tardini, Galaţi
 
Piaţa Ovidiu, orele 19.30-20.30, Famous Art, spectacol stradal „Ruinele romane”
 
Piaţa Ovidiu, ora 21.30: „Dumnezeul răzbunării”, regia Alexander Hausvater, Teatrul Evreiesc de Stat, Bucureşti
 
Miercuri, 27 iunie
Muzeul de Istorie, ora 11.00: „100 de ani de teatru în România Mare” – colocviu
 
Teatrul de Stat, ora 19.00: „Oidip”, regia Silviu Purcărete, Teatrul Radu Stanca, Sibiu
 
Piaţa Ovidiu, orele 19.00-21.00, Famous Art, spectacol stradal „Nightingale” (interacţiune cu publicul, fotografii, promenadă, spectacol de dans)
Piaţa Ovidiu, ora 21.30: „Magic naţional”, regia Ion Caramitru, Teatrul Naţional Bucureşti.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii