Dramaturgul şi poetul Grigore Sălceanu, un nume strâns legat de viaţa culturală a Constanţei

Grigore Sălceanu a fost o personalitate importantă pentru oraşul Constanţa, dar şi pentru Dobrogea. Acesta s-a născut la 23 aprilie în anul 1901, la Galaţi, într-o familie modestă. Tatăl său, Nicolae Sălceanu, un meseriaş desăvârşit, a încercat să îi ofere acestuia cea mai bună educaţie, în ciuda situaţiei financiare precare a familiei. A murit în data de 19 iulie 1980 pe plaiuri dobrogene, la Constanţa.
 

 
Sălceanu a făcut studiile secundare în oraşul natal, la Liceul „Vasile Alecsandri”, apoi a studiat la Tulcea, la Liceul „Spiru Haret” şi la Liceul „Mircea cel Bătrân” din Constanţa. Poetul şi dramaturgul român, dar şi membrul titular al Uniunii Scriitorilor din România, a urmat Facultatea de Litere şi Filozofie la Universitatea din Bucureşti, avându-i ca profesori pe Charles Drouhet şi Joseph Charles, la limba şi literatura franceză. Definitivându-şi studiile la Paris, la Sorbona, şi-a completat cunoştinţele avându-i ca mentori pe Gustave Michaud, Andre Le Breton şi Ferdinand Brunot. În timpul facultăţii a frecventat cenaclul literar condus de Mihail Dragomirescu.
 
Pentru că întotdeauna a fost legat de Constanţa, de Dobrogea, s-a întors aici, unde a fost numit profesor la Liceul „Mircea cel Bătrân”, acolo unde a fost şi elev în trecut. Deosebit despre scriitorul Grigore Sălceanu este faptul că în anul 1936 a întemeiat la Constanţa un cenaclu literar pe care l-a condus timp de 20 de ani, făcându-şi un scop din a îndruma tinerele talente.
 
Grigore Sălceanu este cunoscut de cei care l-au înconjurat şi ca dramaturg, el scriind câteva piese. Dintre acestea s-au remarcat piesele scrise pentru Dobrogea, respectiv „Ovidius” şi „Hyperion”. Prima a fost scrisă cu prilejul sărbătoriri bimileniului Ovidiu, iar cea de-a doua prezenta viaţa romanţată a lui Mihai Eminescu. Cele două piese au fost jucate pe scena Teatrului Dramatic din Constanţa. Tot Sălceanu a fost cel care a tradus în limba franceză poemul „Luceafărul” şi poeziile „Meşterul Manole” şi „Mioriţa”.
 
Din volumele sale de versuri fac parte „Flori de mare”, „Fierbea azi-noapte marea”, „Basmul Smeilor”, „Feerie”, „Poemul creaţiunii”. În privinţa dramaturgiei, dintre zecile de piese pe care le-a scris, câteva care s-au remarcat au fost „Decebal”, o piesă în versuri, „Ţara vânturilor”, piesă în proză, „Turnul de rubin”, tot o piesă în proză.
 
A tradus poemele „Omul şi marea”, de Charles Baudelaire, şi „Nevermore”, de Paul Verlaine, în limba română. Printre traducerile sale mai regăsim şi „Napoleon II”, de Victor Hugo.
 
Grigore Sălceanu a primit pentru activitatea sa câteva premii, în special pentru poezie. În anul 1925 a obţinut „Premiul pentru poezie al Institutului de literatură pentru traducerile din lirica franceză”, în 1934, „Premiul de poezie Ioan N. Roman”, „Premiul Adamachi”, decernat de Academia Română, pentru poemul „Fata de împărat”, în 1943. A mai fost decorat în 20 aprilie 1971 cu „Ordinul Meritul Cultural”, „Pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.
 
Biblioteca Judeţeană din Constanţa deţine manuscrisele câtorva dintre piesele de teatru semnate de Grigore Sălceanu, ce au fost donate de soţia acestuia. Pe lângă acele manuscrise, au mai fost donate şi fotografii alb-negru cu poetul în variate ipostaze. Constanţa deţine „Turnul de rubin”, „Ţara Vânturilor”, „Tropaeum Traiani”.
 
Legătura sa cu Dobrogea şi Constanţa constă în faptul că a studiat aici şi a şi predat în şcolile constănţene. Fiind profesor, a colaborat cu numeroase reviste de cultură, printre care „Convorbiri literare”, „Ritmul vremii”, „Salonul literar”, „Universul literar” şi „Analele Dobrogei”. În privinţa publicaţiei Societăţii Culturale Dobrogene „Analele Dobrogei”, Grigore Sălceanu şi-a arătat talentul poetic prin publicarea mai multor poezii extrem de frumoase şi cu înţelesuri nemărginite.
 
Am extras una dintre poeziile traduse de el, publicată în revista „Analele Dobrogei“: „Omul şi marea”, de Ch. Baudelaire, pe care o veţi regăsi în numărul din anul VII - 1926 al publicaţiei, disponibil în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa.
 
„Om liber, totdeauna te-ai îndrăgit de mare.
E propria-ţi oglindă pustiu-i solitar.
Pe tine te contempli aievea în vâltoare,
Şi sufletu-ţi întocmai ca valu-i de amar.
 
În sânul umbrei tale îţi place să te pierzi,
S-o strângi cu drag în braţe, cu ochii s-o dezmierzi,
Şi inima ta uită că-i pradă disperării,
La plânsetul sălbatic, sfâşietor al mării”.