Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:30 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#Dobrogeaetnică Mesajul prof. Adrian Bavaru, consulul onorific al Italiei la Constanța

ro

24 Nov, 2018 00:00 2500 Marime text

„Onorată asistență, aș dori în primul rând să felicit cotidianul ZIUA de Constanța și autoritățile locale pentru această organizare, pentru această întâlnire în care sunt marcate două evenimente importante pentru țara noastră: Centenarul Marii Uniri și pentru noi, dobrogenii, împlinirea a cei 140 de ani de la revenirea Dobrogei la Patria-Mamă, acest pământ între ape, cum se spune mereu despre Dobrogea, pentru că, pe de o parte, în est și în nord ne delimitează Dunărea, acest fluviu cu cele două capete negre, din munții Pădurea Neagră, până în Marea Neagră, ajunge și ne udă mare parte din țară. În partea de vest, Marea Neagră, și noi suntem practic un mic pământ românesc, poate și cu cea mai veche istorie din România.
Am aici profesori de istorie care știu mai bine ca mine, dar datele existente sunt de peste 2.600 de ani. Vă dați seama că acest lucru ar trebui de-a lungul timpului să ajungă pe aceste meleaguri, foarte multe naționalități diverse din Europa și nu numai, încât la ora actuală, îmi spunea domnul președinte Țuțuianu, eu știam că sunt 18 etnii care locuiesc aici, sunt 19, mi-a spus dânsul și cu șansa ca în curând să fie și mai mulți. Probabil că alt județ din țară nu are un număr așa mare de etnii ca Dobrogea.
 
Și italienii au venit aici de multă vreme, vorbesc de romani, de cei care au lucrat la minele din nordul Dobrogei, cei care sunt buni constructori și populația s-a mai mărit chiar după 1989, odată cu deschiderea granițelor, odată cu mariajele dintre români, italieni și așa mai departe, la toate etniile, așa încât nu poți să spui că nu există o comunitate italiană aici. Eu însumi fac parte din comunitatea aceasta, dar știu și faptul că sunt multe solicitări, la Consulat, ale etniilor care prin mariaj sau prin prietenie trăiesc acum în Constanța.
 
Un singur lucru vreau să subliniez. Această armonie între etniile din acest județ și din Dobrogea în general. Nu cred că în alte județe din țară există această armonie, înțelegere, colaborare între atâtea etnii, așa cum se găsește în cadrul Dobrogei. Îmi aduc aminte că în 1990 un reporter de la Le Monde venise în Constanța, că auzise el că aici nu sunt problemele etnice care sunt în Ardeal sau în altă parte. Am avut ocazia, am stat de vorbă și m-a întrebat cum se întâmplă acest lucru? Aici nu sunt probleme. Foarte simplu. Aici toți muncesc, se înțeleg între ei, sunt și căsătorii, nu sunt separați, muncesc pentru că vor să trăiască bine vor să câștige bine, să se înțeleagă bine unii cu alții. Este cel mai bun exemplu de colaborare între diferitele etnii din țară, minoritățile din țara noastră, ținând cont că populația română este predominantă. Așa încât în momentul acesta trebuie să subliniem această colaborare, această înțelegere foarte interesantă care probabil este unică, a ceea ce se întâmplă pe pământurile dobrogene, în Țara Românească.
 
De aceea mi-aș dori ca România să aibă un viitor cât mai frumos, colaborare și înțelegere între toate părțile, între toate etniile care există pe acest pământ spre binele României, spre binele acestui popor”.
 
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari