Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:42 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#Dobrogeaetnică Mesajul lui Sorin Lucian Ionescu, președintele Comunității Evreilor din Constanța

ro

24 Nov, 2018 00:00 3164 Marime text
„Vă mulțumesc pentru invitație. Aveam un discurs scris pe care voiam să îl citesc și, așa cum mă cunoașteți, nu o să îl mai citesc, ceea ce s-ar putea să fie mai rău. Port această kipă tradițională în semn de respect pentru dumneavoastră și nu din trufie. În mod normal, evreii religioși, cei cărora li se spune ortodocși, o poartă tot timpul, noi ceilalți o purtăm doar la Sinagogă, la evenimentele solemn festive, la înmormântări și atunci mergem să ne plătim impozitele în semn de mare doliu. De altfel, domnul prefect Dumitru Jeacă mi-a cerut înainte de această zi festivă să aducem și noi un costum tradițional evreiesc pentru a fi expus alături de celelalte. I-am propus să aduc un costum negru de haine cu cravată, fiind uniforma recunoscută la nivel mondial a bancherilor. Mai am o kipă acasă, ceva mai mare și mai groasă, care îmi place mai mult decât asta și care provine de fapt din religia musulmană. Compatrioții mei musulmani știu mai bine.
 
Ajungând aici, vreau să subliniez relația excepțională pe care eu personal și comunitatea evreilor din Constanța o avem cu toate comunitățile și în mod special cu comunitatea musulmană, a turcilor și tătarilor din Constanța. Este o relație cu totul specială și cu comunitatea greacă, este o relație excepțională cu autoritățile locale, Consiliul Județean, cu Prefectura și mai ales cu Primăria, care încearcă să ne ajute să reconstruim Sinagoga din Constanța. Avem o relație excepțională cu Arhiepiscopia Tomisului, cu ÎPS Teodosie, de care mă leagă o prietenie onorantă. Mă pot lăuda cu faptul că am organizat la Constanța pentru prima dată întâlnirea dintre rabinul șef al României și muftiul României, Excelența Sa domnul Murat.
 
Din ce mi-am notat și voiam să vă citesc și nu o să o mai fac, o să vă spun doar că înainte de război, în Dobrogea trăiau câteva mii de evrei și că pe tot parcursul războiului, la Constanța au venit mii de vrei din România și din toată Europa, în special din Polonia, în încercarea disperată de a urca pe cele câteva zeci de nave care au venit la Constanța, Sulina, Tulcea și Brăila, spre a îi transporta în Palestina, Israel. Ei au fost ajutați aici, hrăniți și ajutați să plece de populația română, care a făcut-o nu ca să scape de ei, ci din compasiune. Însăși bunica mea, evreică, a fost ascunsă în pod în momentul în care au venit să o deporteze, tot de o familie de români. Președintele Federației Comunităților Evreiești, doctor Aurel Vagner, a trăit și a muncit în Constanța, adolescent fiind în anii războiului și imediat după război, a lucrat ca hamal în portul Constanța, cum a făcut-o de altfel și marele nostru actor Daniel Ciobanu, dacă nu știați. Tot cu gândul de a urca pe unul din aceste vapoare, care să îl ducă în Palestina.
 
Am încercat să contribuim și noi la dezvoltarea țării în care ne-am născut și în care ne considerăm români. Astăzi e zi aniversară în Dobrogea, evreii sunt mândri că aparțin acestor locuri și sunt cetățeni români cu care și patria se mândrește și se poate mândri la rândul ei. La mulți ani, Dobrogea! La mulți ani, România! Și pentru că se împlinesc și 70 de ani de la înființarea statului Israel, la mulți ani, Israel! ”
 
 
 
 
 
 
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari