Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:57 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală Ioan Adam, un Vlahuţă dobrogean

ro

26 Nov, 2019 00:00 4763 Marime text

Astăzi se împlinesc 144 de ani de la naşterea lui Ioan Adam, scriitorul care rămâne veşnic legat de oraşul de la malul mării prin cărţile sale, dar mai ales prin monografiaConstanţa Pitorească - cu împrejurimile ei. Călăuză descriptivă cu ilustraţii, disponibilă în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanţa. Volum a fost scris în perioada în care autorul era secretar al Primăriei Constanţa, în mandatul primarului Ion Bănescu.


Născut pe 26 noiembrie 1875, la Vaslui, într-o familie de ţărani, Ioan Adam a lucrat o perioadă ca învăţător într-o comună din judeţul natal, plecând ulterior la Bruxelles, cu o bursa oferită de prefectura Vaslui şi finalizându-şi studiile cu un doctorat în drept.


Scriitor erudit, profesor de limba română la Constanţa, apoi magistrat la Călăraşi şi Tulcea, Ioan Adam a debutat în Adevărul ilustrat, sub pseudonimul I. Blanc, colaborând apoi cu reviste precum Convorbiri literare, Sămănătorul, Luceafărul, Făt-Frumos, Viaţa literară şi artistică, Ramuri, Neamul românesc literar etc. În 1905, împreună cu I. U. Soricu şi Daşcovici, scoate săptămânalul Tribuna Dobrogei. Este unul dintre membri fondatori ai Societăţii Scriitorilor Români, înfiinţată în septembrie 1909 şi avându-l ca prim preşedinte pe Mihail Sadoveanu.


Este autor al mai multor nuvele şi romane de orientare sămănătoristă (Flori de câmp, 1900; Rătăcire, 1902; Sybaris, 1902), iar ca traducător, ne-a lăsat pagini antologice din „Nuvele alese” semnate de Guy de Maupassant. Volumele sale s-au bucurat de atenţia criticilor importanţi ai vremii, precum Nicolae Iorga, George Călinescu, Constantin Ciopraga sau Ion Vulcan.


Alături de celelalte titluri legate de şederea lui în iubita lui Dobroge - „Pe Dunăre” (1904) sau „Voia mării” (1909) – monografia „Constanţa pitorească” apărută în 1908, este o istorie în texte şi imagini a oraşului pontic, cu accente vlahuţiene, căreia ZIUA de Constanţa i-a dedicat o întreagă serie de glose, pentru a promova acest volum fermecător, printre primele ghiduri ale oraşului nostru:


„Constanţa şi Dobrogea trebuesc cunoscute. Pentru orientarea vizitatorilor şi pregătirea cititorilor de mai pe departe, am alcătuit călăuza care urmează: E o înbinare de privelişti dela mare, cu uşoare schiţări din trecut, prinse toate în extazuri şi tresăriri trecătoare.
N'am uitat deasemenea nici acele câteva localităţi însemnate de-afară, care au mai mare interes pentru escursionişti.”


Ioan Adam s-a stins din viaţă la doar 36 de ani, la 18 mai 1911, la Iaşi, moment la care Nicolae Iorga spunea despre el: „Literatura română pierde una din cele mai originale naturi de artist”.


În semn de omagiu adus acestui scriitor dobrogean prin adopţie, o stradă din Constanţa îi poartă numele.


Sursa foto: Aurel Sasu, „Dicţionarul biografic al literaturii române”



Citeşte şi:

#DobrogeaDigitală „Constanţa pitorească“ (1908) „Dobrogea a fost vadul predestinat, prin care s'a scurs sălbăticia şi năvala barbarilor”

#DobrogeaDigitală „Constanţa pitorească“ (1908) „În Dobrogea, se vede multă viaţă şi simţire românească“

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii